A. P., 5 iunie 1959, Oseşti. Soare în Gemeni, Luna în Taur. În lipsa orei, vă pot spune doar că există posibilitatea ca problemele financiare să continue pentru tot restul anului, cu un nou vârf negativ în luna decembrie, iar posibilitatea reală de redresare ar putea apărea abia anul viitor. Deşi poate că nu sunteţi foarte atentă la acest aspect, există o oarecare lăcomie înscrisă în amprenta dv. astrală, pe care va trebui să o eliminaţi, pentru a pune la locul cuvenit valorile materiale şi pe cele spirituale. Este important să vă ocupaţi cu multă atenţie de relaţiile de orice fel din viaţa dv.
Gabriel Brezeanu, 10 aprilie 1950, ora 10.00, Ploieşti. Berbec cu ascendentul în Rac. Sunteţi o persoană plină de bunătate, calitate care iese la lumină mereu şi poate avea câştig de cauză în situa-ţiile dificile. Dorinţa de independenţă poate fi motorul principal al acţiunilor, propria persoană fiind în centrul preocupărilor. Trebuie depăşită tendinţa de a vă baza pe alţii, dar trebuie evitată şi cealaltă extremă, egoismul exagerat. Oscilaţi mereu între bine şi rău, între a crede ce spune intuiţia sau nu. Din această pendulare se pot naşte convingeri puternice, solide, despre realitatea lumii spirituale, care depăşeşte cu mult, ca importanţă, tot ce există în lumea fizică.