Sorina M., 4 noiembrie 1979, ora 5.00, Chişinău. Scorpion cu ascendentul în Balanţă. Misiunea principală este de a deveni un exemplu pentru ceilalţi şi de a dărui, dar deplin conştientă, nu sub influenţa unor emoţii de moment. Este foarte important contactul cu realitatea şi evitarea oricăror refugii din faţa acesteia. Sunt multe de învăţat despre ordine, organizare, disciplină şi alte noţiuni ca acestea, pe care este posibil să le respingi din start. Problemele băneşti pot conduce la o conştientizare amară a propriilor slăbiciuni şi de aici până la decizia necesară de a nu mai amesteca banii cu relaţiile, de orice fel ar fi ele, nu mai e decât un pas. Imixtiunea în cuplu a unei a treia persoane nu ar trebui permisă.
Alexandru Botea, 15 noiembrie 1991, ora 2.00, Călăraşi. Scorpion cu ascendentul în Fecioară. Sunteţi un om bun, înzestrat cu o putere de a iubi care vă conferă un farmec aparte. Impresia că toată lumea e preocupată de evoluţie, progres şi dezvoltare profesională este falsă şi ar fi bine să acceptaţi ideea că fiecare are dreptul de a decide ce face cu viaţa sa. Aveţi resurse sufleteşti deosebite care ar fi putut, de exemplu, să vă îndemne spre apropierea de biserică sau de o altă formă de cercetare a misterelor lumii şi existenţei. Viaţa este dificilă pentru toţi, dacă nu pe un palier, pe altul. V-ar prinde bine dacă aţi asimila această idee. Nucleul familial este foarte important, dar vorbim aici de o familie proprie, construită prin eforturi personale, prin desprinderea de familia de bază, inclusiv la nivelul concepţiilor, ideilor şi prejudecăţilor.
Cristina Codrea, 25 decembrie 1987, ora 2.45, Bucureşti. Capricorn cu ascendentul în Scorpion. Orice meserie din domeniul medical vi se potriveşte, dar dorinţa de a ajunge mereu mai sus nu se împacă deloc cu nevoia de a vă face foarte bine treaba şi a vă menţine poziţia. Există o slăbiciune legată de control, care se manifestă în special pe plan profesional şi care poate pune piedici serioase, din cauză că generează o anumită aroganţă, care îndepărtează oamenii. Mereu tindeţi spre mai mult, în toate sensurile, dar e nevoie de limite, de principii morale şi de construirea unei vieţi către care să priviţi cu admiraţie, nu cu regrete sau mustrări de conştiinţă.
Valentina Bărbătescu, 2 aprilie 1974, ora 17.35, Constanţa. Berbec cu ascendentul în Balanţă. Poate fi unul dintre cei mai dificili ani, mai ales din cauza relaţiilor complicate cu anturajul şi a unor probleme legate de examene, în special probe practice sau de îndemânare. Dacă vă pregătiţi pentru o plecare în străinătate, pot să apară obstacole de tot felul care să complice situaţia. În schimb, este un moment foarte bun pentru a studia, a vă întoarce la şcoală, a vă definitiva studiile sau a obţine diplome care să vă ajute să mergeţi pe un alt drum profesional în anii următori. Relaţiile de lungă durată sunt greu încercate, pericolul de ruptură fiind maxim până la toamnă.
D.B., 19 februarie 1972, ora 17.15, Constanţa. Peşti cu ascendentul în Leu. Multe vor ieşi la iveală în acest an în viaţa dv. La final, veţi privi în urmă şi nu veţi recunoaşte mare lucru din ceea ce a fost înainte existenţa dv. Se anunţă schimbări pe plan profesional, unde evoluaţi pe baza a ceea ce aţi construit în ultimii ani, dar şi relaţional, unde veţi exagera defectele partenerului, pentru a vă justifica anumite decizii, de care vă îndoiţi oricum. Vă este foarte greu să menţineţi o relaţie de cuplu, din mai multe motive, unul dintre cele mai periculoase fiind impresia că nimeni nu vă este de ajuns, nimeni nu e suficient de bun. Vă simţiţi mai bine într-o situaţie ambiguă – nici împreună, nici despărţiţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News