Tudor C., 8 septembrie 1978, ora 10.00, Bucureşti. Fecioară cu ascendentul în Scorpion. Sensul principal de evoluţie este, prin autoeducare, spre stabilirea unui raport corect cu realitatea, menţinerea acestuia şi asumarea responsabilităţii pentru tot ce implică propria viaţă. Nu mai sunteţi “la primire” de data aceasta, ci în partea cealaltă. Este important să nu aşteptaţi un semnal, pentru că aţi putea rămâne blocat în această postură. Aveţi nevoie de repere clare, de principii morale bine definite, dar şi de aplicarea acestora în propria existenţă, pentru a creşte calitatea propriei vieţi.
Ioana B., 27 octombrie 2000, ora 11.45, Baia Mare. Scorpion cu ascendentul în Săgetător.Pentru tine nici un obiectiv nu e prea greu de atins, dar totul se face cu un consum interior maxim, mai ales când vine vorba de familie sau de ceva solicitat de o persoană faţă de care ai o afinitate specială. Eşti o persoană sensibilă, în ciuda aparenţelor, însă această sensibilitate ar fi bine să fie educată, ca să nu ajungă să îţi submineze încrederea în sine. Planul profesional e definit destul, de clar – de exemplu, de faptul că eşti o persoană muncitoare, iubitoare de stabilitate. Ţi se potriveşte bine domeniul medical.
Oana Băncilă, 4 februarie 1983, ora 14.00, Bucureşti. Vărsător cu ascendentul în Rac. Succesul pe plan profesional vine odată cu mobilizarea unor resurse pe care numai o pasiune reală le poate mişca din loc, aşa că se recomandă să se facă o alegere pe această bază. Orice schimbare în acest domeniu reprezintă o nouă etapă de progres. Există o slăbiciune legată de stângăciile în organizarea propriei vieţi – la fel de bine cum reuşeşti să organizezi viaţa altora şi aici trebuie lucrat. Există şi un potenţial creator important, dar acesta nu se manifestă de la sine, trebuie căutat, cunoscut şi valorificat.
Petru Ionaşcu, 28 mai 1986, ora 6.00, Ploieşti. Gemeni cu ascendentul în Gemeni. Se recomandă să căutaţi desprinderea treptată de orice dependenţă, mai ales cea de persoanele apropiate. Pe acest fond, al dorinţei de independenţă, se poate construi un drum corect, corespunzător cu aspiraţiile sufletului. Există o mare taină legată de puterea de a iubi. Aceasta există, dar nu se manifestă corect din foarte multe motive, unele dintre ele dificil de înţeles. Ceea ce puteţi face în mod concret este să vă lăsaţi în voia sentimentului, să nu îl îngrădiţi şi să ac- ceptaţi ideea că iubirea există şi că e cea mai mare forţă din Univers.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Știrileprotv.ro
Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Financiarul.ro
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Observatornews.ro
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor
HOROSCOP
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI