1. Rodica M.M., 17 noiembrie 1942, ora 14.20, Bucureşti. Scorpion cu ascendentul în Peşti. Excelentă intuiţie şi generoasă zestre astrală, demnă de o fiinţă complexă şi profundă. Sunteţi un om bun şi nu doar atât, ci capabil să-i inspire pe alţii, lucrând, de exemplu, într-un domeniu care are legătură cu pregătirea profesională superioară. Probabil că vă veţi simţi atrasă şi de sfera puterii, pentru un timp. Forţa creativă este impresionantă şi ar putea deveni motorul unei cariere în acest domeniu sau calea cea mai bună de a exprima un potenţial nefolosit în viaţa profesională. În privinţa relaţiilor ar fi bine să nu vă faceţi prea multe iluzii, aşa cum, probabil, aţi înţeles deja.
2. Sorin Mardare, 23 iunie 1974, ora 6.45, Timişoara. Rac cu ascendentul în Rac. Este posibil ca, de multe ori, situaţiile să vă scape din mână în ultimul moment sau să nu le mai puteţi controla atunci când e cu adevărat important acest lucru. Trebuie să fiţi mereu sincer, cu sine şi cu cei din jur, pentru că aşa veţi avea în atenţie ceea ce e cu adevărat important, şi nu ce e trecător. Studiile superioare şi alte surse de cunoaştere cu care aţi intrat în contact în acel timp sunt esenţiale. Vă poate ajuta să vă înţelegeţi mult mai bine misiunea orice rol pe care îl generează trăirea profundă a iubirii.
3. Mihai Lazăr, 21 iunie 1990, ora 22.00, Curtea de Argeş. Gemeni cu ascendentul în Capricorn. Este esenţial să vă ocupaţi de propria identitate, de aspiraţiile şi dorinţele proprii. Vestea bună este că acestea, odată descoperite, pot avea un efect eliberator, pot mobiliza resurse importante ale personalităţii şi vă pot conduce mai aproape de succesul dorit. Căsătoria nu este recomandată decât la maturitate, în cazul în care ora indicată este corectă. Este bine de ştiut că sunteţi plămădit dintr-o sumă de contradicţii care le pot părea celorlalţi imposibil de împăcat şi vă pot duce la o oboseală prematură, dacă nu există un echilibru interior căutat şi cultivat.
4. Veronica Oprescu, 7 septembrie 1991, ora 9.30, Roşiorii de Vede. Fecioară cu ascendentul în Balanţă. Există o comoară ascunsă undeva şi cheia o deţine un prieten sau un moment din viitor când vei decide ceva, aparent lipsit de importanţă, dar care va declanşa o serie de evenimente foarte importante, benefice. Poate avea legătură şi cu trecutul, într-un sens foarte complex – de exemplu, printr-o persoană la care ai renunţat, de care ai ales să te îndepărtezi, dar pe care nu o poţi uita, ceva te atrage mereu către ea. Este important să pui bazele unei familii proprii, pentru a avea un nucleu personal, un loc şi un mediu propice dezvoltării armonioase a personalităţii.
5. F.L., 2 august 1980, ora 12.00, Bucureşti. Leu cu ascendentul în Balanţă. Este esenţial să vă ocupaţi de propriile dorinţe, de cunoaşterea şi împlinirea celor mai importante aspiraţii personale, dar şi de alegerea unui drum în viaţă pe baza unor preferinţe proprii, nu pe recomandările altora. Există pericolul unor explozii temperamentale, urmate de evenimente necoordonate, care evoluează haotic. Este nevoie de o minte limpede, de eliberarea de prejudecăţi, dar şi de o moralitate solidă, care să ajungă până în cele mai puţin importante alegeri din viaţa de zi cu zi. Familia are un rol purificator, prin încercările la care vă supune.
6. Ioana Mina, 8 septembrie 1987, ora 10.00, Turda. Fecioară cu ascendentul în Balanţă. Munca este importantă, pentru că aduce cu sine un progres continuu, mai ales prin faptul că îţi asigură independenţa. Este posibil să treci prin mai multe etape de evoluţie profesională şi poate că nu vei găsi un loc de muncă aşa cum visezi, dar asta contează mai puţin. Când vei privi înapoi, vei înţelege că ai crescut ca om, te-ai maturizat şi ai descoperit multe despre lume şi viaţă prin aceste schimbări repetate. Este posibil ca partenerul să fie o celebritate, în sensul bun sau nu, dar la fel de posibil e ca acesta să fie un om bun, pozitiv, tolerant şi generos.

 
 

Urmărește-ne pe Google News