Horoscop
săptămânal Săgetător – 11 – 17 iulie 2020

Între 11
și 13 iulie, seara, universul afectiv este într-o stare reală de surescitare:
multe dorințe, multe impulsuri, multe trăiri care au fost, până acum, destul de
bine ținute sub control, dar care acum zbucnesc cu o forță uriașă,
destabilizându-i mai ales pe cei tineri și radicalizându-i pe cei maturi care
se vor mobiliza să-și rezolve unul sau mai multe aspecte generate în acest
sector (relații părinți/copii, relații sentimentale, nevoia de relaxare, de
distracție, de împlinire, de succes într-un plan al exprimării de sine).

Moment
când se pot comite însă și imprudențe și se poate exagera foarte ușor, fără
sentimentul vinovăției sau al pericolului, ajungându-se (prea repede și
nemotivat) la despărțiri, la “scene”, la acuzații.

Din 13
iulie, Mercur va reveni la mișcarea directă, de la 5° Rac, semn pe care îl va
tranzita până pe 5 august, timp în care va exercita niște frâne în abordarea
unei probleme de natură bănească, patrimonială sau conjuncturală (ajutor,
susținere, valorificare a unei oportunități), de către niște persoane care, fie
încurcă lucrurile din varii cauze, fie “se mișcă” greu, în respectivul dosar,
din incompetență.

Între 13
iulie, după ora 20:34, și dimineața zilei de 16 iulie, evenimente banale,
trecătoare la locul de muncă; amânări și complicații legate de reglementarea
unui mod de retribuire a activității prestate. Context puțin semnificativ
pentru sănătate.

Între 16
iulie, după ora 08:19, și 17 iulie, relațiile parteneriale vor fi avantajate în
acest răstimp de o combinație astrală norocoasă, armonioasă care va susține
dialogul, exprimarea nestingherită a părerilor, a sugestiilor și a opiniilor,
negocierile corecte sau abordările pragmatice, simple și la obiect. Moment bun
pentru a aduce un plus de explicații, și, mai ales, de mărturii sau de martori,
într-un proces care, până acum, ea fost văduvit de probele esențiale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News