Horoscop săptămânal Săgetător – 18 – 24 mai 2024

Pe 18 mai, activități organizatorice în plan profesional, stare de stres și de nemulțumire provocată de neregulile care trebuie corectate la tot pasul, de ostilitatea unor funcționari sau chiar de șicanele unor colegi care îi fac să întârzie în predarea unor lucrări.

Între 18 mai, după ora 13:23, și începutul zilei de 21 mai, probabil că, fiind ocupați cu serviciul și cu atribuțiile lor publice, Săgetătorii vor neglija latura mondenă a unor relații de prietenie care presupun telefoane, întâlniri, activități comune.

În ziua de 20 mai, Soarele va intra în zodia Gemenilor și, până pe 20 iunie, va străbate sectorul relațiilor parteneriale unde va avea un rol mediocru dar necesar, pentru că va destinde relațiile încordate și complicate, în ultima vreme, de certuri, de strategiile deplasate, de ostilitatea inter-umană, permițând, astfel, reluarea dialogurilor și abordarea lor cu un aer mai puțin încrâncenat. Între 23 mai și 17 iunie, planeta Venus, în tranzitul ei prin Gemeni, va spori șansele ajungerii la o rezoluție interesantă și acceptabilă pentru ambele părți.

Între 21 mai, după ora 01:34, și dimineața zilei de 23 mai, context astral oarecum stânjenitor din punctul de vedere al sănătății unde, unele persoane încercate de o vârstă înaintată și de boli, pot dezvolta stări de spirit marcate de tristețe, de pesimism și de lipsă de orizont. Cei tineri vor beneficia de robustețea planetelor din Taur (casa a VI-a) care le va permite să desfășoare tot felul de munci și activități fizice.

Între 23 mai, după ora 11:24, și 24 mai, Luna va traversa casa I a celor despre care vorbim acum și, în ziua de 23 mai, se va afla în ipostaza de Lună Plină în Săgetător, ceea ce va pune un accent astral pe existența acestor persoane care vor avea trăiri, gânduri și reprezentări cu privire la punctul existențial la care au ajuns și la felul în care trebuie și pot să abordeze viitorul.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News