Horoscop săptămânal Săgetător – 18 – 24 noiembrie 2023
Pe 18 noiembrie, context astral puțin relevant pentru evoluția situației salariale sau a temelor bănești din viața curentă.
Între 18 noiembrie, după ora 13:28, și după-amiaza zilei de 20 noiembrie, inițiative, unele curajoase sau îndrăznețe, care, dacă vor fi consecința unei analize responsabile, vor avea succes, dar dacă vor fi insuficient motivate și șlefuite, vor eșua; iar dacă respectivele demersuri se vor face în legătură cu statutul nativilor la locul lor de muncă, atunci trebuie avut în vedere că orice argument șubred îi poate pune pe Săgetători într-o situație vulnerabilă și a da înapoi, după ce au stârnit o vâlvătaie, nu va fi deloc onorant pentru ei.
Între 20 noiembrie, după ora 16:29, și 22 noiembrie, teme curente, banale, legate de relațiile de familie; cele mai frecvente situații în care Săgetătorii vor trebui să fie prezenți cu gândul, cu fapta, cu susținerea afectivă, dar și cu susținerea bănească sunt cele în care va fi vorba de părinții acestora în vârstă care se confruntă cu situații peste putința de a le gestiona cu propriile lor puteri.
Pe 22 noiembrie, la ora 16:03, Soarele va intra în zodia Săgetătorului și, până pe 22 decembrie, va exercita o influență astrală intensă și benefică, în casa I a personalității a celor despre care vorbim acum, care vor avea șansa să dea vieții lor o nouă direcție. În acest sector, alături de Soare, din 24 noiembrie, va evolua, până pe 4 ianuarie 2024, și planeta Marte; alături de Mercur, cele două planete de Foc le vor oferi nativilor adevărate rezerve de energie astrală.
Între 22 noiembrie, după ora 19:20, și seara zilei de 24 noiembrie, trăiri intense, nu toate armonice, efervescență afectivă, emoții puternice, dar și riscul de a nu sesiza, din cauza acestui entuziasm, vulnerabilitățile din relațiile sentimentale de dată recentă. Din 24 noiembrie, după ora 22:29, discrete destabilizări organice.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.