Citește Horoscop săptămânal Săgetător. Previziuni pentru perioada 25 septembrie – 1 octombrie 2021, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Săgetător și urmarește video Uranissima.
Horoscop săptămânal Săgetător – 25 septembrie – 1 octombrie 2021
Între 25 și 26 septembrie, noaptea, situații neverosimile sau bizare la locul de muncă, relații, dialoguri și secvențe care au legătură cu activitatea profesională. Îngrijorări firești, dezamăgiri, nemulțumiri, trăite în chip stresant care se vor reflecta nu doar prin alterarea bunei dispoziții ci și a fiziologiei sistemului neuro-vegetativ, cu manifestări concrete, în plan organic.
Între 26 septembrie, după ora 03:37, și după-amiaza zilei de 28 septembrie, relațiile parteneriale vor fi marcate de nesiguranță în decizii, de neîncredere în partenerii de dialog, de scepticism în ceea ce privește o soluție preconizată sau de validitatea unei propuneri de colaborare.
În ziua de 26 septembrie, planeta Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă și, până pe 19 octombrie, se va afla în tranzit prin sectorul relațiilor de prietenie. Acolo, alături de Soare și Marte, va crea ipostaze binevenite dacă, pe fond, se anunță conflicte sonore. Această “surdină” pusă peste excese va proteja relația dar și imaginea celor implicați în respectivele relații de prietenie.
Între 28 septembrie, după ora 16:35, și zorii zilei de 1 octombrie, context astral mai puțin explicit pentru a formula o anticipare întemeiată pentru evoluția stării de lucruri pe axa celor două case ale banilor și intereselor materiale. Din 1 octombrie, după ora 03:54, sectorul comunicării se arată interesant și dinamic.
Uneori dialogurile, schimburile de impresii, sugestiile formulate de diferite persoane le pot stârni nativilor reacții contradictorii: unii vor avea impresia că se încearcă o manipulare a lor prin laude excesive, alteori, vor avea impresia, dimpotrivă, că este vorba de o provocare și de o tendință de minimalizare a meritelor lor pentru a-i intimida. În ambele cazuri, nativii vor riposta energic și cu argumente, care vor fi cu atât mai convingătoare cu cât nativii vor avea experiența de viață care să le justifice.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.