Horoscop
săptămânal Săgetător – 3 – 9 octombrie 2020
În prima
parte a zilei de 3 octombrie, tulburări în plan afectiv, revolte sufletești,
stres emoțional provocat de cuvintele și întâmplările care-i vor destabiliza
mai ales pe cei tineri.
Adolescenții
se vor comporta năvalnic, pătimaș, fără răbdare și fără putința de a înțelege
corect o situație, dând verdicte și luând decizii hazardate, la mânie, sub
impulsul primei impresii. Reflexele astrale ale acestui context vor pune la
încercare maturitatea și capacitatea nativilor de a face față ipostazelor
delicate în relația cu prietenii sau cei apropiați prin scopuri și activități
comune, cu tact și diplomație.
Din 3
octombrie, planeta Venus va tranzita zodia Fecioarei și va crea un culoar
favorabil pentru carieră (numire în funcții, însărcinare cu responsabilități
speciale, rang, demnitate), imagine publică. În acest răstimp, planeta Venus le
va oferi celor tineri șansa afirmării în spațiul public. Între 3 octombrie,
după ora 18.13, și dimineața de 6 octombrie, măsuri restrictive la locul de
muncă de ordin organizatoric sau bănesc care îi vor nemulțumi pe Săgetători;
aceștia vor simți o furie neputincioasă în fața parcursului unor evenimente în
a căror desfășurare nu vor putea interveni; supărare și mânie reprimată.
Între 6
octombrie, după ora 7.03, și după-amiaza de 8 octombrie, relațiile parteneriale
pot evolua în chip firesc, sincer, deschis, prietenos, fără ascunzișuri.
Posibile propuneri interesante de colaborare, afacere sau proiect comun în care
nativii ar fi chemați să se implice pentru valoarea lor personală și
profesională.
Între 8
octombrie, după ora 18.46, și 9 octombrie, relații anoste, atitudine refractară
manifestată de persoanele însărcinate de un nativ să-i reprezinte interesele
materiale sau patrimoniale ori ale unor oficiali care trebuie să gestioneze
latura birocratică a unui dosar de natură financiară sau patrimonială.