Citește Horoscop săptămânal Săgetător. Previziuni pentru perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2023, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Săgetător și urmarește video Uranissima.
Horoscop săptămânal Săgetător – 30 septembrie – 6 octombrie 2023
Între 30 septembrie și 1 octombrie, relațiile de prietenie, de simpatie sau de dragoste vor fi tulburi, iar echilibrul afectiv al nativilor se va destabiliza pentru că Săgetătorii vor fi nerăbdători, nervoși, impetuoși și pretențioși fără motiv, iar apropiații lor le vor da replici acide.
Între 1 octombrie, după ora 4:18′, și 3 octombrie, dimineața, întârzieri, neglijență, dezorganizare, avarii, decizii greu de pus în aplicare, coordonare defectuoasă a activităților la locul de muncă. În mod ciudat însă, Săgetătorii nu vor face caz de asta, deși respectiva degringoladă îi va afecta și pe ei.
Pe 3 octombrie, Luna Neagră va intra în zodia Fecioarei și va aduce mesaje riscante pentru carieră, nume, renume, succes, funcție și responsabilități. Până pe 29 iunie 2024, Săgetătorii trebuie să fie vigilenți în legătură cu activitățile socio-profesionale pentru că derapaje, provocări și situații confuze, dar compromițătoare pot apărea la tot pasul; poate că uneori derobarea de unele funcții și activități cu grad mare de risc, pe care nu le pot controla, ar fi bine să fie transferate altor persoane.
Între 3 octombrie, după ora 8:03′, și 5 octombrie după-amiaza, context astral puțin explicit pentru desfășurarea relațiilor parteneriale. Între 5 octombrie, după ora 15:32′, și 6 octombrie, pătratul mistic dificil care implică sectorul banilor și al bunurilor materiale ar putea fi influențat de părerile neavenite ale unui prieten, de sfatul unui incompetent sau chiar de starea de spirit precară a nativului.
În după-amiaza zilei de 5 octombrie, Mercur va intra în zodia Balanței și, până pe 22 octombrie, va crea premise favorabile pentru restabilirea unei relații de prietenie, pentru un dialog care, prin informațiile sau punctul de vedere al celor cu care un nativ se consultă, să-i permită acestuia să-și revizuiască opiniile, înțelegerea unui adevăr sau nuanțarea unei strategii.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.