Horoscop săptămânal Săgetător – 31 august – 6 septembrie 2024

Între 31 august și 2 septembrie, dimineața, proiecte ambițioase în plan profesional, mai ales dacă va fi vorba de nativi tineri care doresc să-și croiască o carieră sau să-și construiască un statut public, motiv pentru care se vor implica în activități care le permit să apară în fața publicului, să fie mediatizați, să aibă influență în mediul în care activează.

Între 2 septembrie, după ora 06:49, și 4 septembrie, după-amiaza, Luna Nouă în Fecioară, din 3 septembrie, va deschide un ciclu de un an de viață și activitate care poate ori chiar trebuie să se schimbe pe alte direcții, prin adoptarea altor premize de viață socio-profesională, în funcție de vârsta, de educația și de aspirațiile fiecărui Săgetător.

Pericolul va veni de la configurația care va funcționa între 4 septembrie, după ora 19:12, și 6 septembrie; Săgetătorii trebuie să țină cont că 1) pe 4 septembrie, Nodul Sud al Lunii, Luna Neagră și Venus se vor afla în conjuncție, la 7° Balanță, și că 2) pe 5 septembrie, dimineața, Nodul Sud al Lunii, Luna Neagră, Luna și Venus se vor afla, tot la 7° Balanță, conturând un potențial astral riscant pentru dar și din cauza unor relații de prietenie care pot fi șubrezite de lipsa de caracter sau de interesele lipsite de onestitate ale unor falși prieteni care țes intrigi, întind capcane și desfășoară o discretă, dar eficientă, politică de discreditare a Săgetătorilor.

Secvența se poate repeta în preajma zilei de 2 octombrie când forma ei de manifestate s-ar putea să fie mai conflictuală.

Pe 4 septembrie, Marte va intra în zodia Racului, pe care o va tranzita, într-o primă etapă, între 4 septembrie și 4 noiembrie 2024, și, apoi, într-o a doua etapă, între 6 ianuarie 2025 și 18 aprilie 2025, după ce va fi străbătut, între 4 noiembrie 2024 și 6 ianuarie 2025, zodia Leului; șase luni și douăsprezece zile importante pentru interesele financiare, materiale sau patrimoniale.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News