Horoscop săptămânal Săgetător – 4 – 10 februarie 2023

În prima jumătate a zilei de 4 februarie, pe fondul unor demersuri mai vechi, făcute de Săgetători în vederea obținerii unor drepturi bănești sau materiale cuvenite, aceștia s-ar putea lovi de un refuz, de o tăcere sau de niște explicații sumare care, evident, nu-i vor mulțimi pe nativi.

De aceea, indiferent de motivele care le determină (astrale, sociale, juridice sau umane), indicat ar fi ca Săgetătorii să nu forțeze lucrurile și să se „ia la trântă” cu instituțiile statului și să lase să treacă acest context defavorabil unei rezoluții corecte.

Între 4 februarie, după ora 10:49, și sfârșitul zilei de 6 februarie, cele două case ale comunicării vor sta sub influența Lunii Pline, în Leu ,din 5 februarie care va atrage destul de multă incoerență și furtună în dialoguri, în afirmații, în declarații sau chiar în circulația informațiilor pe diferite căi: prin viu grai sau prin intermediul mijloacelor moderne de transmitere a lor, pentru că, și cele din urmă vor fi afectate, într-un fel sau altul.

În acest context, Săgetătorii riscă să ia drept corecte sau adevărate unele relatări sau știri (aparent) oficiale neadevărate, incomplete sau chiar deformate în mod voit de cei care un interes anume; apare, ca o concluzie logică, nevoia de a nu acționa imediat sub impresia momentului și a emoțiilor produse de conținutul acestora. Nativii vor trăi experiențe speciale în timpul unor călătorii.

Între 7 și 9 februarie, dimineața, intuind că traversează o perioadă de instabilitate socio-profesională, Săgetătorii probabil că, instinctiv, vor căuta să nu accentueze riscurile acestui context astral defavorabil lor pe multiple planuri. Între 9 februarie, după ora 10:47, și 10 februarie, nativii vor da dovadă de maturitate și de decență în relațiile cu prietenii, în schimb, nu se vor mai putea controla la fel de bine și de eficient în reacțiile afective cu cei dragi sau cu copiii.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News