Horoscop
săptămânal Săgetător – 7 – 13 noiembrie

În prima
parte a zilei de 7 noiembrie, context astral puțin semnificativ pentru primele
ore ale dimineții cu excepția unor situații speciale care impun măsuri de
urgență pentru a se administra sau proteja ori pentru a reglementa regimul unor
bunuri.

Între 7
noiembrie, după ora 09:19, și 9 noiembrie, după-amiaza, Săgetătorii își vor
apăra ideile și convingerile, își vor susține un punct de vedere, o soluție, un
proiect, un ideal cu argumente și autoritate. Unii vor simți nevoia să se
afirme în aceste vremuri grele și nu vor da înapoi dacă li se vor propune
funcții și responsabilități cu grad mare de dificultate.

Între 9
noiembrie, după ora 15:30, și după-amiaza zilei de 11 noiembrie, dorință de
echilibru și eficiență, de hărnicie și activism în plan profesional, public sau
în ipostazele “de reprezentare” (postùri onorifice). Grijă pentru ordine, lege,
normă, conduită corectă, acțiuni legale în activitățile pe carele desfășoară
sau le coordonează. La sfârșitul zilei de 10 noiembrie, planeta Mercur va reveni
în zodia Scorpionului și va străbate acest semn până la 1 decembrie a. c., timp
în care se va plasa în tranzit prin casa bolilor lungi și cronice dar și al
mecanismelor subtile ale psihicului și ale subconștientului.

Loc și
moment al unei intense activități de înțelegere a realității și de asimilare a
adevărului. Între 11 noiembrie, după ora 18:10, și după-amiaza zilei de 13
noiembrie, posibile momente plăcute sau utile (“o mână de ajutor”, un suport
moral, o clipă de solidaritate) oferite de un prieten; relațiile sentimentale
vor rămâne tulburi și vor fi măcinate de impulsuri cărora nu ar trebui să li se
dea curs.

Din 13
noiembrie, după ora 18:19, Luna va activa axa celor două case ale sănătății,
contribuind la instalarea unor momente de destabilizare interioară, de
tristețe, de confuzie decizională ori chiar de abordare greșită a unor situații
de viață pe fondul acestei descumpăniri.

Urmărește-ne pe Google News