Horoscop săptămânal Săgetător – 9 – 15 martie 2024

Între 9 și 11 martie, viața de familie ar trebui să decurgă mai lin, fără stres și dispute; contextul astral bogat în vibrații pozitive; numărul mare de planete în zodia Peștilor (5!), Luna Nouă în Pești, din 10 martie, și intrarea planetei Venus, în același semn, pe 11 martie, vor permite, până pe 5 aprilie, o premisă astrală favorabilă împăcărilor, reluării relațiilor de familie firești, întrerupte pe fondul unor conflicte mai vechi.

Teoretic, este bine să se dea curs acestor patronaje astrale în măsura în care aceste împăcări nu presupun sau nu impun concesii costisitoare, încălcarea principiilor sănătoase de viață sau asumarea unor riscuri pentru a fi pe placul uneia sau a mai multor persoane din familie care încearcă să-și impună autoritar punctul de vedere și, mai ales, interesul.

Între 11 martie, după ora 02:20, și începutul zilei de 13 martie, relațiile de familie vor fi răvășite, pentru moment, dar și pe termen lungă pentru că, pe 10 martie, planeta Mercur va intra în zodia Berbecului unde, din cauza unei retrogradări, va rămâne în tranzit până pe 15 mai, timp în care vor avea loc, dacă nu se va proceda cu răbdare, cu blândețe și cu toleranță, tot felul de discrepanțe și exagerări care vor tulbura spiritele, buna înțelegere și, prin asta, vor lăsa „cicatrici afective”.

Între 13 martie, după ora 02:29, și zorii zilei de 15 martie, evoluție în nota ultimelor luni în planul activității profesionale curente. În mod normal, va fi vorba de rutină; în mod special, însă, pe 14 martie, când se conturează niște cuadraturi puternice și conflictuale, se poate vorbi de surprize, de ieșiri bruște, de confruntări de opinii stridente, de informații care „pun pe jar”, și care, evident, trebuie evitate, mai ales că este vorba de locul de muncă unde trebuie păstrată o normalitate socio-profesională.

Din 15 martie, după ora 05:16, dialoguri cu partenerii (comunicare personală sau oficială).

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News