Horoscop
săptămânal Scorpion – 24 – 30 octombrie 2020
Între 24
și 25 octombrie, ipostaze inedite care se petrec în casă, în familie sau în
legătură cu o posesiune a nativilor și a rudelor acestuia apropiate de care
trebuie să țină cont sau în contul cărora trebuie să ia o decizie; aceasta va
fi îngreunată de clauzele unor documente, facturi, acte care nu le vor permite
să pună în aplicare o dorință sau o nevoie pentru că se vor lovi de precizările
și condițiile care stipulează contrariul a ceea ce și-ar dori ei.
Între 25
octombrie după ora 23:19, și dimineața zilei de 28 octombrie, dor de ceva sau
de cineva, aspirații înalte în cazul celor care desfășoară activități de
creație, artistice sau inspiraționale, relații sentimentale trăite cu
intensitate, vise și planuri de viitor.
În zorii
zilei de 28 octombrie, planeta Venus va intra în zodia Balanței și, până pe 21
noiembrie a. c., va traversa casa a XII-a a laturilor secrete ale vieții, a
motivațiilor ascunse. Pe fond, ea va fi un factor protector pentru sănătate; în
cazul unor nativi, s-ar putea pune problema aflării unui adevăr care să le
permită să închidă, cu veriga lipsă, cercul unui raționament și să tragă,
astfel, concluziile necesare.
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Între 28
octombrie, după ora 10:45, și 30 octombrie, axa celor două case ale sănătății
va fi tulburată de aspectele nemulțumitoare sau greu de acceptat ale unui
context de muncă. Enervările vor fi mai frecvente sau mai accentuate ca în alte
dăți, tensiunea interioară, revolta vor genera migrene, iritare, neliniște,
incapacitatea de a munci relaxat și de a se concentra pe o temă.
Risc de
accidente de la foc sau de la factorul căldură, în general (abur, apă
clocotită, obiecte care se supraîncălzesc accidental, utilaje care folosesc
rezistențe electrice și care pot crea un prejudiciu pe corpul fizic). Atenție
că, din 29/30 octombrie, relațiile parteneriale se pot deteriora, pentru câteva
zile; nativii ar fi bine să nu răspundă la provocări.
În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care era metoda inedită de alegere a Papei în secolul al XIII-lea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care țară europeană are doi șefi de stat simultan?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară de doar 120.000 de locuitori organizează alegeri pe o suprafață de 3,5 milioane de kilometri pătrați din oceanul Pacific?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Scandal de proporții în direct! Denise Rifai a dat afară din emisiune un candidat la președințe: ”Extraordinar de obraznic...”. Nici că s-a mai putut tăia la montaj: ”M-ați făcut analfabet...”
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Adevarul.ro
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
"Aurul alb" al Siciliei, un superaliment menţionat de 17 ori în Biblie, revine pe mesele oamenilor. Un kg costă 200 €
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate