Horoscop săptămânal Scorpion – 25 septembrie – 1 octombrie 2021

Între 25 și 26 septembrie, noaptea, încordare, tensiune, presiune, nemulțumire sau conflict interior care poate să izbucnească în relația unui nativ cu soțul sau cu soția, cu partenerii de contract sau de afaceri.

Oferte surprinzătoare, condiții greu de acceptat sau chiar nejustificate pe fondul unei activități dezbătute cu partenerii, intervenții ale unor oameni și instituții în derularea unui conflict care schimbă datele problemei.

Între 26 septembrie, după ora 03:37, și după-amiaza zilei de 28 septembrie, insecuritate financiară, instabilitate în regimul plăților cuvenite de orice natură (salariu, indemnizații, despăgubiri, pensii, burse, compensații, etc.). În ziua de 26 septembrie, planeta Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, în care va rămâne până pe 19 octombrie, când își va relua mersul direct de la 10° Balanță.

Astfel, el își va continua șederea în casa a XII-a lansând, de acolo, tendința de a pune totul la îndoială, de a nu avea încredere în nimeni și în nimic, de a analiza, uneori excesiv de mult timp, o situație, o întâmplare, o conjunctură, un gest, o afirmație a cuiva. Între 28 septembrie, după ora 16:35, și zorii zilei de 1 octombrie, universul preocupărilor superioare nu este mobil și nici degajat.

Aici, se exercită destui factori de nemulțumire și de presiune exterioară care nu le permit nativilor să “zburde” în planul ideilor, convingerilor și al credințelor; aceștia vor păstra, ca un element sigur, pentru evoluția lor curentă, ceea ce au achiziționat și au verificat de-a lungul timpului; nu vor avea chef de experiențe, de noutăți, de șocuri și surprize; în plus, vor face efortul ca, în fața unor nedumeriri sau contradicții, să consolideze aceste convingeri pe baza cărora au luat, până acum, deciziile importante în viață. Din 1 octombrie, după ora 03:54, dorință de afirmare, de impunere a punctului de vedere; bune capacități de lider.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News