Horoscop săptămânal Scorpion – 28 septembrie – 4 octombrie 2024

Între 28 și 29 septembrie, la prânz, șansă pentru imagine și spor de autoritate în funcție de situația care le va impune unora dintre nativi inițiative și soluții curajoase.

Între 29 septembrie, după ora 12:42, și începutul zilei de 2 octombrie, nu relațiile de prietenie vor fi pe primul plan pentru Scorpioni; aceștia își vor vedea de treburile lor fără să-și piardă timpul cu discuții, întâlniri și ale veselii relaxante. Ba, poate că, iritați de câte cineva, nativii îi vor pune la punct pe cei care-i deranjează în mod exemplar.

Între 2 octombrie, după ora 01:20, și 4 octombrie, la prânz, casa a XII-a a bolilor lungi cu explicație genetică sau karmică, în esoterism, dar și a lucrurilor tăinuite și a psihicului va fi de-a dreptul încărcată de cele cinci posturi astrale care o vor tranzita; lor, li se va adăuga, în seara zilei de 2 octombrie, Luna Nouă care, la 10°03 Balanță, se va afla în conjuncție, la grad perfect cu Luna Neagră (10°33) și cu Mercur (11°:46) și care se va asocia cu o eclipsă de Soare; acestea vor pune un accent major pe axa sănătății.

Din fericire, este vorba de impulsuri care indică temperanță, moderație, nevoia de echilibru ceea ce ar fi, nu singura, dar o importantă componentă, ca stil de viață, de muncă și de activitate, necesar unei vindecări sau reechilibrării organismului.

Din 4 octombrie, după ora 14:23, Luna se va afla în tranzit prin casa I a personalității celor despre care vorbim acum și va intensifica trăirile și emoțiile dând amplitudine activității interioare (psihism, viață spirituală, gândire și creativitate, care vor beneficia, întreaga săptămână, dar, mai ales, în prejma zilei de 4 octombrie, de un minunat trigon regal pe semne de Apă care va permite expansiunea eului de care Scorpionii vor avea nevoie pentru a se cupla la valorile și preocupările care le dau satisfacție sau care reprezintă pentru ei un scop în viață esențial.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News