Horoscop
săptămânal Scorpion – 31 octombrie – 6 noiembrie

Între 31
octombrie și 2 noiembrie, la prânz, puternice motivații astrale pentru regimul
relațiilor parteneriale care vor trece prin încercări și revizuiri de atitudine
pe fondul impactului pe care îl va avea asupra lor Luna Plină în Taur din 31
octombrie.

Scorpionii
se vor simți nesiguri, amenințați, mânați de stări de spirit speciale
(neliniște, bănuieli, îndoieli, spaimă de semnificația ascunsă a unor afirmații
sau inițiative care li se par motivate prin “lucrătura” a cuiva). Nu este o
perioadă indicată pentru afaceri, alianțe, fie și în baza unui contract aparent
în regulă, cu persoane asupra cărora nativii au deja (serioase) îndoieli sau în
legătură cu care au primit avertismente. Turnuri riscante în cazul proceselor
și al anchetelor.

Între 2
noiembrie, după ora 12:00, și sfârșitul zilei de 4 noiembrie, context mai puțin
relevant pentru activitățile financiare și pentru demersurile care vizează un
litigiu pe chestiuni patrimoniale.

În ziua de
4 noiembrie, Mercur va reveni la mersul direct; el va străbate ultimele grade
ale zodiei Balanță până pe 10 noiembrie, timp în care va permite ca niște
procese logice, raționale să-i conducă spre concluzii revelatoare; astfel,
Scorpionii își vor da seama de evidențele care au fost ferite de ochii și de
conștiința lor până acum. În unele cazuri, cu același efect, mai pot funcționa și
niște informații care le vor parveni pe căi speciale (mărturisire, secret
descoperit, sugerare a adevărului).

Între 4
noiembrie, după ora 23:46, și 6 noiembrie, cele două case ale comunicării,
învățării și ale progresului prin cunoaștere vor funcționa mai prost: nativii
vor primi cu îndoială o serie de sugestii și avertismente, vor asimila mai greu
noile informații și, în general, le vor dezvolta tendințele conservatoare care,
trecute prin proba timpului, le vor da siguranța că nu riscă sau nu greșesc în
demersurile lor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News