Citește Horoscop săptămânal Scorpion. Previziuni pentru perioada 4 – 10 decembrie, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Scorpion și urmarește video Uranissima.

Horoscop săptămânal Scorpion – 4 – 10 decembrie

Între 4 și 5 decembrie, la prânz, influența Lunii Noi în Săgetător, din 4 decembrie, acompaniată de o eclipsă de Soare, se va exercita în sectorul banilor câștigați prin efort personal (salariu și alte drepturi bănești). Sunt posibile măsuri organizatorice și administrative care să modifice un statut, un contract, un fel de aplicare a legilor care să se reflecte în condițiile de angajare ale nativilor.

Indiferent că le vor face sau nu plăcere, aceste schimbări vor intra în registrul „unde-i lege, nu-i tocmeală” și, coroborându-le cu opozițiile pe care Soarele, Luna, Mercur, Luna Nouă însăși și eclipsa le vor face cu Luna Neagră, în tranzit prin casa a VIII-a, nu ne putem reprima observația că, iritate de consecințele acestor noi condiții de lucru și de plată, unele persoane vor fi tentate să aibă idei și soluții deloc inspirate și care, dacă, din păcate, vor fi puse în aplicare, vor genera de-n-dată pierderi bănești și dezavantaje materiale.

E oficial: Senatul implementează recunoașterea facială a angajaților. Dar aceasta va fi făcută de către agenții SPP – EXCLUSIV
Recomandări
E oficial: Senatul implementează recunoașterea facială a angajaților. Dar aceasta va fi făcută de către agenții SPP – EXCLUSIV

Între 5 decembrie, după ora 13:31′, și 7 decembrie, la prânz, Scorpionii vor fi parteneri de dialog serioși și chiar plăcuți prin seriozitatea și responsabilitatea pe care o vor emana gândurile lor formulate clar, onest și respectuos față de ceilalți.

Între 7 decembrie, după ora 13:49′, și 9 decembrie, după-amiaza, posibilă surpriză în mediul familial dar și vești ori ipostaze inedite care privesc un statut locativ ori imobiliar.

Între 9 decembrie, după ora 16:54′, și 10 decembrie, nativii vor fi sensibili, vor rezona cu cei apropiați, îi vor înțelege, îi vor susține afectiv sau, dacă sunt creatori și interpreți, se vor afla într-o formă foarte bună, dând dovadă de talent, inspirație, fantezie, expresivitate și sensibilitate. Posibilă „situație-limită” care să opereze întreaga săptămână, născută din relația nativului cu un părinte sau generată de un impas juridic pe o temă de interes comun, familial sau patrimonial.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gestul pe care Cristela Georgescu i l-a făcut ieri soțului ei, la ieșirea de la Parchet. În mijlocul mulțimii, soția lui Călin Georgescu a atras toată atenția. Oamenii care au văzut-o au început să vorbească despre Elena Udrea / FOTO
Unica.ro

Reacția dură a lui CTP după ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar: "E un grandomaniac mincinos patologic, dispus să recurgă la orice...”. De nebănuit ce tocmai s-a aflat
Viva.ro
Reacția dură a lui CTP după ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar: "E un grandomaniac mincinos patologic, dispus să recurgă la orice...”. De nebănuit ce tocmai s-a aflat
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
S-a aflat cine este procurorul al cărui nume apare în dosarul spăgilor din Portul Constanţa
Adevarul.ro
S-a aflat cine este procurorul al cărui nume apare în dosarul spăgilor din Portul Constanţa
Care este acum relația dintre Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, la 4 ani de la despărțire. Confesiunea actriței: „Nu pot să spun prieteni, suntem…”
Elle.ro
Care este acum relația dintre Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, la 4 ani de la despărțire. Confesiunea actriței: „Nu pot să spun prieteni, suntem…”
„Mă arestează din stradă”. Călin Georgescu i-a trimis un mesaj audio influencerului Mario Nawfal înainte de a fi ridicat de Poliție! Ce a publicat apoi bărbatul pe X, rețeaua lui Elon Musk
Unica.ro
„Mă arestează din stradă”. Călin Georgescu i-a trimis un mesaj audio influencerului Mario Nawfal înainte de a fi ridicat de Poliție! Ce a publicat apoi bărbatul pe X, rețeaua lui Elon Musk
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Observatornews.ro
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Horoscop 28 februarie 2025. Fecioarele au un moment esențial, în care își vor stabili direcția de evoluție pentru perioada următoare
HOROSCOP
Horoscop 28 februarie 2025. Fecioarele au un moment esențial, în care își vor stabili direcția de evoluție pentru perioada următoare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI