Horoscop săptămânal Scorpion – 6 – 12 iunie 2020

În ziua de 6 iunie, Scorpionii vor avea șansa temperării stării lor de spirit, răscolite de evenimente, și a refacerii personale prin idei, viziuni și abordări nuanțate în funcție de specificul acestui moment marcat de prezența celor două Noduri Lunare pe direcția celor două case ale câștigurilor și bunurilor.

Noroc la gesturi de “amabilitate” financiară, utile și necesare, din partea unei persoane sau instituții, chiar dacă ele se vor prezenta la un nivel modic sau modest și vor impune revizuiri ale abordării, ale mizei și ale soluției finale. Nativii ar trebui să fie atenți și la contextul legal, juridic, moral și nu doar la cel financiar, care poate altera, întârzia sau vicia (prin constrângere sau superficialitate) rezolvarea respectivei chestiuni.

Din această perspectivă, renunțarea definitivă la tema în cauză nu trebuie luată în calcul, oricât de mare ar fi presiunea care s-ar exercita asupra lor, pentru că, în sectorul casei a VIII-a, există de curând Sensul Vieții (Nodul Nord al Lunii), ceea ce înseamnă că principiul sau motivul pentru care se (z)bat de atât timp trebuie dus la bun sfârșit și nicidecum ratat.

Cazul de ultraj care l-a revoltat pe Nicușor Dan, ținut sub preș nouă zile. Ancheta, declanșată doar după apariția imaginilor pe rețelele sociale
Recomandări
Cazul de ultraj care l-a revoltat pe Nicușor Dan, ținut sub preș nouă zile. Ancheta, declanșată doar după apariția imaginilor pe rețelele sociale

Între 6 iunie, după ora 22:45, și 9 iunie, în zorii zilei, prudență în afirmații; nativii nu vor avea chef să susțină conversații de dragul mondenității: sobrietate, seriozitate, concentrare pe probleme personale majore. Între 9 iunie, după ora 3:54, și 11 iunie, la prânz, perioadă dezordonată, confuză, enervantă din pricini familiale, domestice, conjugale ori strict personale (întârzieri, neconcordanțe, suprapuneri de sarcini, solicitări multiple în același timp, etc.).

Între 11 iunie, după ora 12:32, și 12 iunie, univers afectiv bogat; Scorpionii vor fi romantici, sensibili, dornici să trăiască emoții superioare, dispuși să intre în aventuri sentimentale. Multă creativitate și disponibilitate artistică sau interpretativă.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.