Horoscop săptămânal Taur – 17 – 23 august 2024

În ziua de 17 august, unele persoane vor face analiza unor idei, tendințe, curente de opinii sau comandamente cu care se confruntă în activitatea profesională sau în viața socială și asupra cărora, până acum, nu și-au format o idee clară, dar, sub imperiul unor constrângeri, înțeleg că trebuie să se lămurească despre ce este vorba înainte să ia o decizie sau să formuleze un răspuns; pentru asta, se vor informa, vor medita și vor face evaluări ale riscurilor și avantajelor acceptării sau respingerii lor.

Între 18 august, după ora 0:45, și începutul zilei de 20 august, impresii neplăcute, alarme provocate de informații sau situații la care nativii au asistat și care îi pun pe gânduri cu privire la cariera și postura lor publică (dacă e cazul); contextul nu e tocmai calm și el poate fi destabilizant pe fondul Lunii Pline în Vărsător, din 19 august, care controlează casa a X-a a puterii și a carierei lor.

Reluarea unor discuții în familie pe chestiuni de interes comun; eventuală răzgândire a rudelor. Între 20 august, după ora 1:52, și noaptea de 22 august, sentimente amestecate, impresii neclare cu privire la unul sau la mai mulți prieteni care îi dau semnale ambigui; de exemplu: amabilitate, cumsecădenie, dar și mici viclenii sau egoisme care îl fac pe câte un nativ să nu mai știe cum să se poarte sau cum să reacționeze în fața acestor relații neclare.

Pentru că, pe 22 august, Soarele va intra în zodia Fecioarei, e de așteptat ca, în sectorul relațiilor sentimentale, să se producă niște așezări de idei, precum și o atitudine rezonabilă în vederea unei limpeziri prin fapte clare cu privire la natura relației lor, dar și cu privire la calitatea umană a celui implicat.

Intențiile de a acționa autoritar vor fi reprimate sau amânate. Între 22 august, după ora 2:02, și 23 august, neliniști interioare, revenire insistentă asupra unui fapt de viață insuficient înțeles.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News