Horoscop săptămânal Taur – 20 – 26 august 2022

Între 20 și începutul zilei de 22 august, cei născuți în zodia Taurului vor simți nevoia de informații cu privire la mecanismele legale, economice și juridice care controlează regimul veniturilor și al plăților aferente.

În ziua de 20 august, Marte va intra în zodia Gemenilor și, până pe 25 martie 2023, își va exercita influența în sectorul banilor câștigați din muncă sau din efort personal, introducând o notă de dinamism, de energie și de motivație necesară nativilor în vederea susţinerii unor inițiative practice care le-ar putea spori veniturile.

Între 22 august, după ora 3:20, și după-amiaza zilei de 24 august, dialoguri care degenerează în dispute stupide, în schimburi drastice de cuvinte, afirmaţii nedrepte și/sau critici adresate nativilor; încurcături pe fondul unor deplasări, conflicte cu organele de menținere a ordinii publice. În ziua de 23 august, Soarele va intra în zodia Fecioarei și va tranzita sectorul relațiilor afective și al relațiilor între părinți și copii, temperând spiritele, chiar dacă unele conflicte vor persista, și introducând o notă necesară de stăpânire de sine.

Nevoie de (re)construcție personală prin cultivarea unor relații afective bazate pe sentimente oneste, pe stabilitate și pe cooperare umană, pe echilibru emoțional. Între 24 august, după ora 16:09, și 26 august, armonie în familie, stare de spirit favorabilă șederii într-un spațiu care să le redea nativilor mulțumirea și liniștea sufletească.

În ziua de 26 august, Mercur va intra în zodia Balanței și, până pe 29 octombrie, va străbate casa sănătății curente; din această postură, nu va influența direct evoluția unei boli, dar va permite dialogurile nativilor cu acele cadre medicale care le pot oferi alternative la tratamentele clasice sau cu care se vor putea consulta pentru a adopta cea mai bună strategie în abordarea unei suferințe organice.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News