Horoscop săptămânal Taur – 6 – 12 iunie 2020
În ziua de 6 iunie încep să se resimtă primele efecte ale strămutării axei Nodurilor Lunare pe direcția Gemeni/Săgetător asupra desfășurării activităților financiare și a punerii în practică a inițiativelor menite să reglementeze un interes material al nativilor, prin impactul pe care îl vor avea asupra lor informațiile destabilizatoare, intervențiile menite să le introducă îndoiala în suflet și în minte ori născute din propria lor neputință de a decela utilul de inutil și de a intui pericolele asociate unei decizii hazardate.
Între 6 iunie, după ora 22:45, și 9 iunie, în zorii zilei, unele persoane născute în zodia Taurului vor simți că trebuie să se despartă de un proiect personal, că trebuie să-l amâne ori să-l reformuleze drastic, poate și pe fondul unor confruntări de opinie pe teme esențiale despre lume și viață care stau la baza conștiinței lor cu profesori, mentori, preoți, pedagogi, psihologi, medici, etc.
În privința comunicării: blocaje, ezitări, amânări, uneori deranjante, alteori păgubitoare, prin pierderea oportunităților și ratarea unor termene-limită, pentru că planeta Mercur le va afecta procesele de gândire, spontaneitatea și curajul.
Între 9 iunie, după ora 3:54, și 11 iunie, la prânz, posibile secvențe memorabile sau spectaculoase care îi vor pune pe nativi în ipostaze inedite, de tipul “așa ceva nu mi s-a mai întâmplat”, în plan socio-profesional, public sau colectiv.
Între 11 iunie, după ora 12:32, și 12 iunie, relații confuze și nesincere; prietenii vor avea tendința să deformeze adevărul și să-i manipuleze pe Tauri, creând situații ambigui, introducând informații menite să-i destabilizeze afectiv (intrigi, bârfe, suspiciuni, aluzii). La rândul lor, Taurii vor da dovadă de slăbiciune, de lipsă de vigilență, de credulitate, luând drept adevărat tot ceea ce li se va “servi”, strategic, sub masca bunelor intenții.