Horoscop săptămânal Taur – 9 – 15 martie 2024

Între 9 și 11 martie, sectorul relațiilor de prietenie va fi scena mai multor evenimente astrologice: intensa și frumoasa regrupare de planete în zodia Peștilor, Lună Nouă în Pești, din 10 martie, intrarea planetei Venus în zodia Peștilor.

Va fi vorba de „îmblânzirea” relațiilor, de împăcări, de restabilirea unei comuniuni sufletești și, până pe 5 aprilie, grație patronajului Micului Benefic, de șansa de a beneficia de ajutorul sau de întâlnirea providențială cu o persoană care, prin îndrumările esențiale acordate să le permită Taurilor, indiferent de vârstă, un progres personal, ieșirea din penumbră din punct de vedere socio-profesional sau înțelegerea corectă a unei teme de viață delicate.

Între 11 martie, după ora 02:20, și începutul zilei de 13 martie, context tulbure pe fondul intrării planetei Mercur, pe 10 martie, în zodia Berbecului, unde, din cauza unei retrogradări, va rămâne în tranzit până pe 15 mai, tulburând unele gânduri, decizii, percepții sau atitudini și menținând un bruiaj constant în plan organic (agitație, neliniște, instabilitate emoțională, enervări frecvente), cel mai adesea fără un motiv real, reacții bruște, „inflamare” rapidă în cazul unor ipostaze de viață complicate de împrejurările vieții curente, discuții în contradictoriu, blocaje profesionale, evenimente care dezorganizează viața de familie.

Între 13 martie, după ora 02:29, și zorii zilei de 15 martie, perioadă mai calmă, profitabilă pentru viața personală sau pentru munca de fiecare zi. Din 15 martie, după ora 05:16, informații privitoare la bani, la salarizare, la drepturile financiare cuvenite sau explicații lămuritoare pe teme curente.

Atenție, de-a lungul zilei de 14 martie, la complicațiile care pot apărea pe fondul dublei cuadraturi pe care Luna o va face între casa personalității cu sectorul vieții profesionale, al imaginii și al autorității în plan public.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News