Horoscop săptămânal Taur – 9 – 15 noiembrie 2024
Între 9 și 10 noiembrie dimineața devreme, activitate socioprofesională intensă, solicitări, întâmplări care îi vor obliga pe nativi să-și mobilizeze resursele de inspirație, imaginația, spontaneitatea și reacțiile prompte.
Între 10 noiembrie, după ora 6:00, și 12 noiembrie dimineața, unele persoane născute în acest semn zodiacal vor simți nevoia să comunice cu prietenii sau vor da dovadă de empatie și solidaritate cu situațiile prin care trece o persoană apropiată lor pe care vor încerca să o ajute pe cât le va sta în putință.
În ziua de 11 noiembrie, planeta Venus va intra în zodia Capricornului și, până pe 7 decembrie 2024, va avea un efect pozitiv asupra celor care vor dori să-și pună ordine în gânduri, în proiectele importante din viața personală ori care vor trebui să ia decizii majore pentru pregătirea lor profesională. Între 12 noiembrie, după ora 8:26, și 14 noiembrie dimineața, posibile stări de neliniște, mai mult sau mai puțin motivate, apăsare sufletească, dorința de a ieși dintr-un șir de probleme ce le complică existența, dar pe care nu le pot soluționa așa cum și-ar dori.
Între 14 noiembrie, după ora 9:20, și 15 noiembrie, cei născuți în acest semn zodiacal vor trăi sub influența Lunii Pline în Taur de la sfârșitul zilei de 15 noiembrie; în conjuncție cu Uranus, această fază a Lunii, în tranzit prin casa I a personalității, va oferi unul sau mai multe motive de autoanaliză cu privire la existența lor; nativii vor sesiza niște realități (condiții) de care trebuie să țină cont în viața personală sau partenerială (Soarele se va afla în casa a VII-a) atunci când vor accepta sau vor respinge o situație de viață, o ofertă sau condițiile stingerii unui conflict.
Posibile situații destabilizante prin mesaj sau prin premisele pe care le vor pune Taurilor spre rezolvare, multe dintre ele având datele unei constrângeri sau ale unei situații-limită.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.