Horoscop Taur
Între 29 februarie și 1 martie, seara, stare generală organică și mentală echilibrată, mai bună decât în etapa anterioară. Între 1 martie, după ora 21:21, și dimineața zilei de 4 martie, dialoguri pe teme bănești sau, în particular, fiscale, financiare cu persoane particulare sau cu reprezentanții unor instituții.
Între 4 martie, după ora 6:26, și dimineața zilei de 6 martie, fel de a vorbi responsabil, atent la detalii, prudent față de felul în care își vor exprima în public părerile sau atașamentele. Posibile contradicții interioare între ceea ce simt, cu adevărat, în sufletul lor și ceea ce pot să comunice (închidere în sine).
Pe 4 martie, Mercur, aflat în mișcare aparent retrogradă, va reveni în zodia Vărsătorului, pe care o va tranzita până pe 16 martie. Atenție la situațiile neprevăzute, la circumstanțele definite, în general, ca “neșansă”, “ghinion”, “coincidență neplăcută”, care îi pot provoca, făcându-i să spună lucruri pe care, mai târziu, să le regrete și care să alimenteze comentariile în legătură cu adevăratele lor convingeri.
Se vor reedita ipostaze publice care au mai fost trăite și al căror sens nu s-a materializat sau ale căror consecințe nu s-au consumat până la capăt. Evitați să vă implicați în controverse în contextul unor conferințe, interviuri, întruniri publice, care vă pot afecta imaginea, autoritatea, credibilitatea în fața celor care vă secondează sau vă acordă votul lor de încredere.
În ziua de 5 martie, planeta Venus va intra în zodia Taurului, pe care o va tranzita până pe 3 aprilie. În acest răstimp, aflându-se într-un semn în care își poate etala toate calitățile de benefic și protector, Guvernatorul acestor nativi va fi armonios și puternic. Din 6 martie, după ora 11:28, casa, familia sau propriul trecut îi vor pune pe nativi în situația de a reevalua deciziile și opiniile care vin din copilărie, adolescență sau maturitate și la care trebuie să renunțe.