Cosmin Balmau, 17 mai 1990, ora 13.10, Craiova. Taur cu ascendentul în Fecioară. Există elemente puternice care indică şansa unei reuşite în ţară, după o experienţă în afara graniţelor sau chiar şi fără aceasta. Mai importanţi se vor dovedi asociaţii, prietenii care vor avea o contribuţie esenţială la succesul unui proiect comun. Şansa îţi însoţeşte paşii, aşa că nu ai de ce să îţi faci griji legate de viitor. Este bine să fii independent faţă de familie, să îţi asculţi inima şi să preţuieşti iubirea, cu tot ce aduce ea în viaţa ta. Eşti un om bun, dar îţi complici singur viaţa, pentru că ţii prea mult cont de aparenţe, de imagine. La un moment dat, va trebui să ieşi din rolul eternului vânător în dragoste şi să te laşi în voia unui sentiment profund.
Gabriela Nicolae, 26 octombrie 1972, ora 6.00, Drăgăşani. Scorpion cu ascendentul în Balanţă. Sunteţi o persoană puternică, înzestrată cu numeroase calităţi, dar este recomandat să vă ţineţi mai bine în frâu propriile slăbiciuni. Oricare ar fi reperul, veţi observa că în viaţa oricui există dificultăţi, într-un domeniu sau altul. Principala dv. misiune este legată de înţelegerea obiectivă a vieţii, cu toate problemele şi bucuriile ei, dar şi a propriei persoane, cu părţile ei mai bune sau mai rele. Este esenţial să vă orientaţi către latura practică a acestei cunoaşteri, să căutaţi experienţele directe, nu teoriile, ideile sau discuţiile despre orice şi nimic.
F.F., 24 septembrie 1989, ora 1.00, Zimnicea. Balanţă cu ascendentul în Leu. Este necesar să vă orientaţi spre descoperirea şi înţelegerea propriei sensibilităţi, ca să nu ajungeţi să vă provocaţi singură probleme, orientându- vă, de exemplu, excesiv către energia erotică, tentantă, dar distructivă de la un punct încolo. Este foarte important să păstraţi o anumită discreţie în relaţiile cu anturajul, indiferent că este vorba despre amici sau rude, evitând amestecul acestora în viaţa dv. şi invers. Misiunea principală este legată de înţelegerea prieteniei, a altruismului şi a acţiunilor care nu vizează un interes direct, un câştig.
Andrei L., 12 octombrie 1986, ora 9.00, Lupeni. Balanţă cu ascendentul în Scorpion. Este esenţial să acceptaţi ideea că o relaţie care vă încurajează dependenţa este dinainte sortită eşecului. E foarte important să vă asumaţi propria viaţă, cu tot ce implică aceasta, iar lucrurile vor merge mai bine şi mai uşor. Sunteţi binecuvântat cu o doză importantă de şansă, care apare mai ales atunci când situaţia pare fără speranţă sau fără rezolvare. Dragostea, sub toate formele ei şi cu toate modificările esenţiale pe care le produce asupra vieţii omului, este scopul principal. Sunteţi un om bun, dar vă complicaţi viaţa trăind cu impresia că toţi ar trebui să evolueze, chiar dacă par să nu‑şi dorească asta.
Felicia Aghiţoaie, 25 noiembrie 1972, ora 6.00, Moineşti. Săgetător cu ascendentul în Scorpion. Aveţi impresia că norocul s-a ascuns dincolo de graniţele ţării şi că vă aşteaptă să îl găsiţi. Poate că e o fărâmă de adevăr în asta, dar veţi descoperi că oamenii au probleme oriunde s-ar afla şi că problemele lor sunt asemănătoare. Nu puteţi fugi de complicaţiile sufleteşti, fiindcă ele vă însoţesc la fiecare pas. Ar fi bine să vă orientaţi spre obţinerea celor necesare traiului prin muncă proprie şi spre statutul de persoană liberă şi independentă asociat unei astfel de situaţii. Veţi primi ajutorul necesar pentru a merge pe drumul cel drept şi nu veţi fi nevoită să faceţi compromisuri umilitoare.