Pentru nativii acestei zodii, banii continuă să rămână o problemă, ba chiar se poate, în unele cazuri, produce o schimbare care să-i oblige să se resemneze în fața unor limite bănești sau la perspectiva nu foarte liniștitoare a veniturilor din muncă proprie. În cel mai bun caz, se poate vorbi de responsabilizare, de nevoia imperioasă de a face economii, de regândirea unor priorități sau de găsirea unei soluții de a câștiga bani valorificând calități și abilități personale. Zilele de 6 și 7 noiembrie indică iminența unor evenimente cu impact financiar, dar și nevoia urgentă de soluționare a lor. Ușor de spus, greu de făcut: totuși, păstrarea calmului este esențială. Pe un fond de panică sau de supărare necontrolată se pot lua decizii neinspirate, regretabile. Mercur, în tranzit în continuare în zodia lor, îi ajută măcar în sensul unui autocontrol necesar, dacă nu cumva celor mai calmi sau mai experimentați le permite chiar să ia decizii adecvate, pe termen scurt. Nu vindeți în grabă obiecte importante din patrimoniul familiei pentru a rezolva o chestiune de moment. Vânzarea în pierdere ar fi doar unul dintre aspecte. Unele relații parteneriale pot trece prin momente furtunoase. Nu vă bazați pe tot felul de cunoștințe care vă promit un loc de muncă, va invită să participați la niște activități în ideea că veți câștiga bani. E lumea plină de fanfaroni care se dau mari și utili. N-aveți nevoie nici de iluzii, nici de păcăleli.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:

Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara
Balanta Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti

 
 

Urmărește-ne pe Google News