Alteori, se pot petrece aievea o serie de evenimente pozitive, care uimesc prin nuanța lor de „minune” sau de „miracol” care a funcționat, nu se știe cum, de ce sau de cine provocat din umbră. Pentru sănătate, acest context astral ar trebui să funcționeze bine, redându-le vigoarea și capacitatea de refacere după încercări și suferințe organice ori după intervenții chirurgicale. Între 25 octombrie dimineața și 27 octombrie (când se va produce faza de Lună Plină), nativilor, cum se zice în popor, le poate „sări țandăra”. Contează mai puțin câtă dreptate au. Important este că, o dată avertizați, nativii să se abțină de la răbufniri temperamentale față de parteneri și colaboratori. Bine ar fi să se controleze și față de partenerul de viață dar, cum „acasă” e tărâmul descărcărilor nervoase, înțelegem că acest sector de viață va funcționa mai degrabă ca un paratrăznet. Între 27 octombrie dimineața și 29 octombrie, ceva… o presimțire, o intuiție, îi împinge să verifice dacă cineva, cu care se află într-o relație ce presupune un beneficiu bănesc sau material, este corect cu ei. Pe 29 octombrie, după ora 10 dimineața dar, mai ales pe 30 octombrie, Balanțele se vor afla într-o adevărată stare de grație mentală și intelectuală. Vor fi intuitivi, rafinați, ageri, capabili să facă dovada calităților lor speciale într-un domeniu ce presupune logică, analiză, intuiție, raționament corect. Dialogul cu cineva instruit, competent sau lectura unei cărți le pot oferi datele necesare pentru a stabili conexiuni și a găsi explicații esențiale.
Vezi toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |