Unul dintre motivele care-i poate pune pe gânduri, poate fi o disfuncție organică, o modificare a stării de sănătate pe care nu și-o pot explica. Din 25 octombrie (ora 10) și până pe 27 octombrie dimineața, nativii trăiesc intens dar acest tumult nu este întotdeauna însoțit de eficiență sau progres. Agitația lor poate fi una sterilă sau îndreptată pentru corectarea unor nereguli și complicații care apar la tot pasul, mai ales pe direcția relațiilor parteneriale, a derulării unor contracte, a desfășurării unor procese sau a afirmării, tot mai deranjante, a unor ostilități și dușmănii. Dialogurile, mai ales cele în care este implicată cariera, sunt de evitat. Din 27 octombrie (după ora 10) și până pe 29 octombrie dimineața, preocupările lor sunt de natură bănească, determinate de o evoluție șubredă în relațiile cu alții. Dorința lor e să „curețe locul”, să stabilizeze, să lămurească sau să alunge toți factorii care perturbă acest sector financiar sau patrimonial. Între 29 octombrie și 30 octombrie provocarea la dialog sau la exprimare este destul de puternică. Nativii doresc să se informeze, să facă un schimb de opinii cu privire la un eveniment în care pot fi implicați și frații sau rudele ori cunoștințele ocazionale, care poate viza locul de muncă sau o activitate lucrativă. Un factor ținut secret poate poate fi elementul determinant al acestor complicații existențiale. Luna Plină aduce un accent pe direcția banilor iar intrarea Soarelui în casa a VIII-a a cerului lor astral accentuează importanța acestei direcții a avantajelor materiale.
Vezi toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |