Se pot încărca cu optimism și curaj. Pot trece prin momente plăcute, care țin de relația cu străinătatea (în principal vești, comunicare, drumuri scurte, mici călătorii) sau o serie de escapade sentimentale.
Pentru cei tineri, sau încă tineri, nu este lipsită de valoare deschiderea acestei perioade, care le poate oferi oportunități de a învăța, de a studia sau de a fi acceptați în formule avansate din punct de vedere pedagogic, care să le fie de folos mai târziu în activitatea profesională ori în carieră (dacă doresc funcții).
O situație specială deschide traseul planetei Marte, care va tranzita Vărsătorul începând cu 5 decembrie și care le va oferi surprize, nu toate plăcute, legate de o serie de prieteni, colaboratori sau apropiați care se poartă ciudat. De-a lungul lunii decembrie, situația se va încărca și se va complica cu alte conotații.
Este indicată circumspecția față de o serie de cunoștințe nou apărute în cercul de apropiați. Acestea sunt cu atât mai suspecte cu cât vă copleșesc cu lingușeli și cu disponibilitatea lor necondiționată de a vă sprijini în orice situație. Sigur vor altceva de la dvs., dar vă iau prin învăluire. 1 și 2 decembrie vor fi zile intense, poate chiar agitate.