Este momentul maximei lucidități și al unui pragmatism esențial, cu rol de protecție a persoanei. Pe 25 august se schimbă însă datele casei a X-a care va începe să fie traversată de Luna Neagră, ceea ce înseamnă începutul unor probleme (nu pentru toată lumea, firește!) în plan profesional, diferite ca impact personal, ca ecou public și ca pondere în viața socială, profesională. Din 27 august, începe să-și facă simțită prezența Mercur, care le va permite celor aflați în situații dificile să găsească un punct de sprijin pentru a rezolva câte ceva (nu totul!) în chip discret, prin negociere sau bună înțelegere din viața lor,  pentru a atenua impactul unor situații defavorabile lor. Dar asta va ține doar până la 2 noiembrie, perioadă în  care, Mercur, intrând în retrogradare, nu va mai fi eficient, ba dimpotrivă, va complica lucrurile. Pe 22 august nu este exclusă o stare de amărăciune sau de revoltă față de lipsa de caracter a cuiva, altă dată apropiat. Între 23 și 25 august, nativii fac planuri, demersuri, strategii personale. Între 25 august după-amiaza și 27 august dimineața, ei fac un efort de luciditate și autocontrol pentru a aprecia corect o stare de lucruri. Între 27 și 28 august, mici surprize dar și mici soluții în chestiunile bănești curente.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Toate zodiile aici:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
De ce nu este bine să mănânci pâine cu sarmale, cârnați sau mezeluri. Greșeala pe care mulți români o fac la masa de Crăciun
FANATIK.RO
De ce nu este bine să mănânci pâine cu sarmale, cârnați sau mezeluri. Greșeala pe care mulți români o fac la masa de Crăciun
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun. Astăzi nu se mătură, pâinea se aşează sub masă pentru noroc, iar copiii umblă cu Steaua
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun. Astăzi nu se mătură, pâinea se aşează sub masă pentru noroc, iar copiii umblă cu Steaua
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI