Deși contextul astral este stresant și dificil, totuși, în preajma datei de 25 octombrie, ei sunt cei mai mari beneficiari ai zodiacului, prin întâlnirea celor doi Benefici – Jupiter și Venus – în conjuncție în Fecioară, ipostază care se va repeta, la alt grad al zodiei, pe 27 august 2016, ducând la bun sfârșitul ceea ce declanșează acum. În felul acesta, toate relațiile parteneriale (de afaceri, de colaborare, conjugale sau rivalități și dușmănii), chiar dacă nu se rezolvă, acum, definitiv, se pot încheia într-un mod profitabil, la anul viitor, pe fondul argumentelor sau ofertelor lansate în această săptămână. Între 25 octombrie, după ora 10, și 27 octombrie se anunță evenimente, de mai mică sau mai mare importanță, în plan financiar/material, cu o nuanță de surpriză, de neobișnuit. Cea mai blândă variantă a acestui tranzit astral ar fi enervarea și îngrijorarea. Între 27 octombrie dimineața și 29 octombrie, mentalul acestor nativi este calat pe ideea de rezistență, de îmbărbătare, de menținere a echilibrului, de păstrare a autocontrolului și de găsire a unor soluții dibace la probleme personale. Faza de Lună Plină poate accentua importanța unui anume segment de viață și activitate, după cum, Soarele, în tranzit prin casa a III-a a relațiilor cu apropiații, poate induce ostilitate și nesinceritate în schimburile de idei și informații. Din dimineața zilei de 29 până pe 30 octombrie, nativii se pot afla în bătaia aripilor Crucii Mobile, care le vântură, ca aripile unei mori, cele patru case principale existențiale (I, IV, VII, X), amestecând faptele și amplificând consecințele lor.
Vezi toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |