Spunem asta ținând cont de faza de Lună Plină care se alcătuiește pe direcția Săgetător/Gemeni, ambele zodii în cuadratură cu Fecioara și care locuiesc în case esențiale în economia cerului lor astral. Unii pot avea pe 6 decembrie, în special, și pe 7 decembrie, ca o consecință firească a acestei etape, o adevărată zarvă în jurul situației lor sociale, profesionale, a funcției sau a imaginii publice. Fără a fi fundamental „rea” sau „proastă”, secvența astrală a acestui moment este șubredă, schimbătoare, alunecoasă, periculoasă mai ales prin ceea ce va răscoli. Poate avea reverberații asupra familiei din care provin, asupra gospodăriei, casei sau patrimoniului în general; dar, prin ricoșeu ori direct, și asupra familiei constituite printr-o relație partenerială sau prin căsătorie. Un factor în plus, de multe ori surprinzător prin turnura sau culoarea pe care o capătă o serie de evenimente, provine de la guvernatorul lor Mercur care, deși este o planetă neutră, va trage greul astral într-o parte sau alta a naturii evenimentului, amplificându-l sau radicalizându-l. 12 decembrie zi morocănoasă, apăsătoare. Atenție la răstimpul cuprins între 10 și 11 decembrie cu privire la evoluția stării de sănătate, mai ales pe axa cardio-vasculară, cu un accent special pentru cei în preajma vârstei de 48 și respectiv 60, 72 de ani.

Click pe zodie pentru a citi horoscopul:

Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara
Balanta Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti

 
 

Urmărește-ne pe Google News