Există și o serie de piedici. Acestea se manifestă mai ales între 2 și 6 august (cu maximă precizie pe 4 august) când se activează o dublă cuadratură Saturn/ Jupiter-Venus, la grad perfect, și care poate chema nereguli sau complicații din trecut, de acum 12 ani sau doar de acum un an, care au rămas nerezolvate și care pot greva unele situații favorabile, prin întârzieri, dificultăți sporite, opoziții ale unora aparent nemotivate, întârzieri, așteptări prelungite, spaimă de eșec. Uneori aceste piedici vin chiar de la unii membri ai familiei din care provin care prin întreaga lor existență le complic ă existența Leilor. Relații ciudate, discrepante, nejustificate ale unor parteneri, în indiferent ce context, față de nativi. A se trece cu vederea. Chestiuni financiare care macină și apasă sufletește, ele se vor putea rezolva doar după 22 august 2015. Dorință de a progresa, de a învăța pentru a se afirma sau pentru a-și consolida statutul profesional. Dorință de evadare dintr-un loc, dintr-un grup sau dintr-un mediu social ori de a pleca din țară (aspect valabil pentru cei tineri) între 4 și 5 august. Nevoia de stabilitate sau de stabilizare într-o funcție, într-o ipostază publică, într-un demers ce este public, vizibil, cunoscut. Pe 3 august nu este exclus ca o idee excelentă ce le trece prin minte să fie pusă în practică, în beneficiu personal. Veste entuziasmantă ce poate veni din străinătate.
Toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |