Între 12 şi 13 septembrie ei se ocupă de bani, se gândesc la bani şi, poate că, faza de Lună Nouă se va asocia cu începutul unei noi perioade în care se va produce o modificare a statutului lor financiar pe relaţia cu munca.
Chiar dacă aspectul nu indică abundenţă sau sume mari de bani, o ameliorare se poate produce în următoarele zile şi săptămâni, ca urmare a acestor tranzite ce pot declanşa contexte favorabile lor. Între 14 şi 16 septembrie, Leii vor fi obligaţi să comunice, să vorbească, să-şi prezinte ideile sau intenţiile mai mult decât în alte dăţi.
Până pe 18 septembrie pot face acest lucru cu rost şi cu spor. După această dată, însă, Mercur, planeta comunicării, plasată acum chiar în casa comunicării, va intra în mişcare aparent retrogradă şi nu le va mai permite o evoluţie la fel de frumoasă.
De asemenea, până pe 18 septembrie, ei pot face o serie de drumuri; după aceea, ele se încurcă, se întârzie, se amână, se complică din cauza unor fapte mărunte. Relaţiile cu străinătatea sunt amestecate prin tot felul de bruiaje sau neconcordanţe.
Între 16 septembrie după-amiaza şi 18 septembrie, nativii au toate şansele să fie acaparaţi de treburile casei şi/sau ale familiei de unde se vor ivi destule motive să se enerveze, să se îngrijoreze şi, evident, să se implice în remedierea lor.
Dar, ţinând cont de faptul că sunt în formă fizic şi psihică bună, se vor descurca mai ales că, din 18 septembrie, Saturn va părăsi această casă a IV-a, în care a stat aproape trei ani, şi va intra definitiv în Săgetător, respectiv în casa a V-a.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |