Principala vibrație a săptămânii viitoare ține de casa a IX-a, de Scorpion, de tranzitul celor trei planete aflate acolo, de relația pe care acestea o fac cu Soarele natal al Peștilor și cu Neptun/Kiron, ambele tot în Pești. Nu-i nici bine, nu-i nici rău. E complicat. Manifestarea acestor țesături astrale e difuză, delicată și, în mare măsură, revelată, după fiecare caz în parte. Segmentul cel mai vizat este vârsta maturității târzii și a bătrâneții care impune o schimbare de mentalitate, de convingere sau de miză în viață. Echilibrul se bazează pe alte puncte de sprijin, prioritățile sunt altele, după cum noi sunt orizonturile de așteptare, metodele de abordare, puterea de detașate de trecut, de renunțare la o serie de principii și acceptarea altora cu rapiditate. Uneori, la asta contribuie, ca un catalizator, o criză familială, alteori un factor profesional sau un context social, o boală sau chiar un succes. Religia, credința pot înclina balanța în favoarea unei decizii. Este mai de grabă o săptămână meditativă, decât una activă. Mai neplăcută se arată a fi casa prietenilor liberi aleși, a unor tovarăși de drum într-o activitate de interes public. Peștii au tendința de a se delimita de unii dintre ei sau chiar de a-i pune la respect. Nu sunt excluse despărțirile sau demisiile din comitete, comisii, asociații, forumuri, cluburi și grupuri de inițiativă. Motivul acestor gesturi rezidă în diferența majoră de opinii, de scop și stil de lucru.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:
 


Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News