Între 19 octombrie, după ora 13:43, și după-amiaza zilei de 21 octombrie, efort de a rezista unor presiuni socio-profesionale, de a “ține în frâu” oamenii sau grupurile de contestatari care pun la încercare răbdarea, competența ori capacitatea de a rezista la stres și la presiuni morale a câte unui nativ.

Între 21 octombrie, după ora 19:29, și seara zilei de 23 octombrie, dorința de a pune lucrurile la punct în relația cu un prieten sau ambiția de a se impune într-un grup de cunoștințe apropiate prin interese comune, simpatii, gusturi și plăceri asemănătoare; alteori, cel născut în Balanță își va dori să fie privit ca un lider, ca o vedetă sau ca o “voce” peste care nu se poate trece.

În seara zilei de 23 octombrie, la ora 20:20, Soarele va intra în zodia Scorpionului și va introduce note speciale în sectorul banilor, înlesnind înșelătoriile, păcălelile și pagubele rezultate din evaluări greșite, din naivitate, din neatenție, din lipsa experienței care îi va face pe unii dintre cei născuți în Balanță să accepte în preajma lor oameni incorecți ori să dea curs propunerilor de câștig insuficient verificate. Posibile situații precare din punctul de vedere al plăților sau al derulării unui contract de muncă ori al sancțiunilor financiare ca urmare a unor neglijențe manifestate la locul de muncă.

Între 23 octombrie după ora 22:30, și 25 octombrie, marcaj astral discret pe axa celor două case ale sănătății: oboseală, dezinteres față de activitățile curente, plictiseală, refuz al efortului, înclinație spre depresie sau spre o inutilă insistență în a despica firul în patru.

Urmărește-ne pe Google News