Între 20 și 22 ianuarie dimineața, ambiții și ambalări personale într-o chestiune care, pentru moment, îi entuziasmează pe nativi sau care li se pare avantajoasă pentru pregătirea lor profesională. Unii se pot angaja în întocmirea unui dosar sau în strângerea documentelor necesare pentru a se înscrie într-o formă de perfecționare universitară.

Între 22 ianuarie, după ora 7:00, și 24 ianuarie după-amiaza, cei maturi sau la sfârșitul carierei nu au nici o intenție să facă concesii ori compromisuri; ei vor pretinde, simplu și clar, ceea ce consideră cuvenit să li se acorde după niște ani de muncă, în care și-au dovedit valoarea, performanța și competența. Cei mai tineri vor fi mânați de dorința de a ajunge sau de a se menține într-un statut socio-profesional.

Din 24 ianuarie, după ora 15:21, accent special exercitat de Soare asupra relațiilor de prietenie. Din 20 ianuarie, el va da, timp de o lună, strălucire sau importanță uneia sau mai multor relații ale nativilor cu cei apropiați lor. Luna Nouă în Vărsător din 24 ianuarie va influența relațiile de comunicare, de simpatie, de solidaritate sau de cooperare cultivate de Berbeci.

Nativii pot avea parte de surprize legate de prietenii lor în mai multe ipostaze: informații care miră, dialoguri care îi iau prin surprindere, comportamente ciudate, mai mult sau mai puțin justificate, care au nevoie de o explicație logică, decizii care nedumeresc, care, în proporții diferite, de la caz la caz, îi pot afecta și pe ei. Nu sunt indicate implicările bănești ale Berbecilor în problemele cunoscuților: contribuții, avansuri, susțineri financiare, împrumuturi, participări “la comun” în cadrul unor inițiative sau afaceri, indiferent de felul în care aceia vor pune problema sau vor încerca să le forțeze mâna.

 
 

Urmărește-ne pe Google News