Între 24 noiembrie, după ora 8:00, și dimineața zilei de 26 noiembrie, spirit critic excesiv și greu de ținut în frâu, mai ales dacă Fecioarele vor fi provocate. Risc de escaladare a unor conflicte sau de declanșare a unor dispute și rivalități ca o consecință a afirmațiilor, observațiilor critice sau pozițiilor radicale adoptate față de unii parteneri pe care și-i pot face, astfel, dușmani.
Risc de pagube în timpul unei deplasări (călătorie obișnuită, excursie), născut din neglijență, neatenție sau naivitate (înșelătorie, pierderea sau furtul unor bunuri de valoare mică sau medie). Între 26 noiembrie, după ora 10:11, și 28 noiembrie la prânz, relații de familie vizibil îmbunătățite, posibilitatea de a câștiga sau rezolva în chip fericit, dar, totodată, corect și legal, o chestiune imobiliară, patrimonială, locativă sau administrativă.
Moment interesant, care le poate da celor născuți în zodia Fecioarei, în preajma zilei de 26 noiembrie, când se va produce faza de Lună Nouă în Săgetător, o deschidere specială pentru beneficiile subtile (o descendență glorioasă, un nume de familie respectabil, valorificarea unei educații speciale, reluarea legăturilor cu rudele aflate în străinătate, cu care nu au fost până acum în relații apropiate).
Între 28 noiembrie, după ora 14:33, și 29 noiembrie, dorință de consolidare a unei relații sentimentale pe baza certitudinilor în urma unui efort de limpezire personală. Perioadă bună pentru cei care desfășoară o activitate de creație prin soluția fericită pe care o pot intui între 28 și 29 noiembrie, care le va da însă proiectul inițial peste cap prin renunțările pe care vor trebui să le accepte.