Între 27 iulie, după ora 09:29, și 29 iulie la prânz, dialoguri mai mult sau mai puțin consistente cu prietenii. Nota generală este de risipire în cuvinte și în activități comune de socializare care nu vor aduce vreun progres sau vreun succes ci doar plăcerea de a se afla mai tot timpul în mijlocul unui grup de cunoscuți.

Între 29 iulie, după ora 14:31, și după-amiaza zilei de 31 iulie, solicitare discretă dar deloc nouă a axei celor două case ale sănătății cu implicarea unor organe și funcții asupra cărora noi am zăbovit cu analizele noastre astrologice în ultimele săptămâni. O oarecare intrare în normalitate sau atenuare a acestor stări supărătoare s-ar putea instala, după 2 august, când planeta Mercur, aflată în tranzit prin sectorul bolilor lungi și cronice, va reveni la mersul direct fără ca, prin asta, până spre 11 august, să alunge dubiile cu privire la un diagnostic sau un tratament care nu dă rezultatele scontate.

Între 31 iulie, după ora 16:19, și 2 august după-amiaza, Luna se va afla în tranzit prin zodia Leului dându-le nativilor care aparțin acestui sector zodiacal posibilitatea să trăiască intens provocările astrale ale momentului care se vor produce pe sectorul casei I a cerului lor de naștere și care va fi influențat, în ziua de 1 august, de faza Lunii Noi în Leu care va marca un eveniment în economia vieții lor de fiecare zi generat de o schimbare și, poate, de „începutul” unei direcție de viață personală.

Trump le spune maganților de la Davos: „Veniți și produceți în America” sau „va trebui să plătiți taxe vamale”. Mesaj dur pentru petroliști
Recomandări
Trump le spune maganților de la Davos: „Veniți și produceți în America” sau „va trebui să plătiți taxe vamale”. Mesaj dur pentru petroliști

Dar asta încă nu e totul, pentru că, pe 28 iulie, planeta Venus va intra în zodia Leului. În felul acesta, Leii vor avea parte de protecția Micului Benefic până pe 21 august. Din 2 august, după ora 16:21, începe să se (re)pună problema bunei administrări a veniturilor curente.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Viva.ro

Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Rabla 2025. Mașinile pentru care se elimină finanțarea în acest an. Mai mulți bani pentru vehiculele electrice
FANATIK.RO
Rabla 2025. Mașinile pentru care se elimină finanțarea în acest an. Mai mulți bani pentru vehiculele electrice
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Observatornews.ro
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI