Între 3 februarie, după ora 13:29, și seara zilei de 5 februarie, tendințe organice instabile care vor privi aparatul locomotor, circulația arterială, sistemul nervos, funcțiile hepato-biliare, fiziologia musculaturii, înlesnind stări inflamatorii, congestii locale, puseuri de febră ori tensiune arterială oscilantă.

În cazul unor nativi, mai ales al celor tineri și, implicit, cu mai puțină experiență de viață, s-ar putea pune problema unor conflicte la locul de muncă ale căror consecințe ar putea fi limitate la minimum dacă cei născuți în zodia Racului vor avea puterea să se abțină, să se controleze sau să accepte o realitate (o deficiență în procesul muncii, o carență în pregătirea lor profesională) asupra căreia cei în drept formulează observații, critici, atenționări sau, la limită, aplică sancțiuni.

Pe 3 februarie, Mercur va intra în zodia Peștilor, pe care o va tranzita până pe 11 aprilie; șederea îndelungată în acest semn zodiacal se explică prin mișcarea aparent retrogradă în care această planetă se va afla între 18 februarie și 12 martie.

Mercur va influența sectorul conștiinței, al idealurilor, al aspirațiilor profesionale și le va da posibilitatea celor născuți în Rac să-și rafineze mijloacele de cunoaștere și înțelegere a premizelor subtile de viață care, odată identificate, le vor sugera metodele prin care ar putea obține un rezultat ori s-ar putea pune visul în aplicare. Între 5 februarie, după ora 21:03, și 7 februarie, perioadă bună, în care Luna va spori calitățile specifice zodiei lor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News