Între 27 octombrie, după ora 22:30, și sfârșitul zilei de 29 octombrie (ora 23:59), răstimp încărcat pentru relațiile sentimentale care pot trece prin încercări născute din lipsa de speranță, de comunicare, de încredere sau de armonie; situația devine delicată în preajma zilei de 28 octombrie, când va avea loc Luna Nouă în Scorpion, care va pune nu doar Soarele și Luna, ci și fenomenul însuși de Lună Nouă în opoziție la grad perfect cu Uranus în tranzit prin zodia Taurului. Emoțiile vor fi trăite la cote maxime.
Deși, pe fond, acest plus de sensibilitate și de înclinație spre extrovertire ar trebui să fie favorabil stărilor specifice de creație artistică, de inspirație și de trăire artistică interpretativă, vibrația astrală a acestui moment îi va împinge pe unii la exagerări, iar din 1 noiembrie, când Mercur, în tranzit prin casa sentimentelor, va intra în mișcare aparent retrogradă, și până spre 21 noiembrie, reverberațiile acestei etape vor fi resimțite sub forma unei nemulțumiri și contradicții interioare care îi poate împinge pe unii nativi să spună ce nu trebuie sau să aibă inițiative nefericite și/sau regretabile. Relații dificile între părinți și copii.
Între 30 octombrie și zorii zilei de 1 noiembrie, posibile reglementări sau reveniri la normalitate la locul de muncă.
Din 1 noiembrie, după ora 4:40, indisponibilitate spre dialog, spre răbdare și metodă în abordările parteneriale; precipitare și intoleranță, ba chiar tendința de a manifesta un radicalism dublat de ostilitate, ceea ce va complica și mai mult relațiile parteneriale deranjate de ceva vreme de unul sau mai multe conflicte de interese.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!