Între 10 septembrie, după ora 00:24, și 12 septembrie, la prânz, informații, schimb de impresii, vești de toate felurile dintre care una îi poate pune pe gânduri sau le poate atrage atenția în mod special. O deplasare de scurtă durată efectuată în mod neprevăzut.
Între 12 septembrie, după ora 12:52, și 13 septembrie, sentimente amestecat stârnite de situația prin care trece o rudă (un părinte): nevoia de a fi prezent, de a fi solidar cu aceia, de a le acorda sprijin material, susținere morală, suport social și căldură sufletească. Greul momentului provine de la sectorului carierei și al ascensiunii sociale unde impactul celor douăsprezece opoziții, care acționează pe axa caselor IV/X, poate a genera delimitări importante de vise și proiecte pe fondul confruntării cu o realitate ce-i obligă să devină pragmatici și rezonabili.
Este, de asemeni, nevoie să se țină cont și de ceea ce se va întâmpla la sfârșitul săptămânii, pe fondul altor cuadraturi la grad perfect, cu vârful de scurgere în Săgetător, prin intermediul Guvernatorului lor, Jupiter, care va strânge și va metaboliza întregul stres astral al momentului.
Săgetătorii vor simți această chemare la ordine chiar dacă sunt (încă) tineri, doar soluția va fi diferită în funcție de vârstă, educație și scop în viață. Unii pot fi stăpâni pe situație și pot ieși la lumină prin acțiuni corecte, bine gândite și puse în practică, prin inițiative care pot sugera celor din jur că sunt de nădejde în moment grele și prin competență.