Între 20 și 22 ianuarie dimineața, Luna va traversa zodia Săgetătorului și le va da celor care s-au născut în acest semn multă energie, capacitate de mobilizare rapidă, eficiență, hărnicie, mobilitate fizică, tendința de a avea reacții al căror substrat este orgoliul, mândria, vanitatea și dorința de a demonstra ceva – valoarea, competența, onestitatea lor.

Între 22 ianuarie, după ora 07:00, și 24 ianuarie, după-amiaza, se mențin aspectele dificile, legate de mecanismele bănești; în principal, cele legate de muncă și salarizare care decurg din aplicarea normelor juridice, fiscale sau a măsurilor luate la nivelul fiecărei întreprinderi. Din păcate, doar câteva și în cazuri izolate, se vor rezolva în această primăvară. Nota generală este de confruntare continuă a angajaților cu angajatorii sau cu statul prin acțiuni revendicative și/sau reparatorii în instanță.

Din 20 ianuarie, Soarele va intra în zodia Vărsătorului și, timp de o lună, va străbate sectorul comunicării, al învățământului din prima parte a vieții (copilărie, adolescență, tinerețe) și al călătoriilor. Va aduce spor de cunoaștere prin folosirea metodelor moderne sau al tehnologiei care lărgește orizontul de înțelegere.

Din 24 ianuarie, după ora 15:21, Săgetătorii pot primi informații care îi vor surprinde prin inedit sau prin faptul că îi vor obliga să adopte opinii noi, decizii în conformitate, să-și schimbe un plan de viață, fie el și pe termen scurt. Șansa de a face deplasări neprogramate sau de a trăi întâmplări cu aer de „aventură”. Acestea se pot produce mai ales în preajma zilei de 24 ianuarie când va funcționa factorul provocator al Lunii Noi în Vărsător.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News