Între 27 octombrie, după ora 22:30, și sfârșitul zilei de 29 octombrie (ora 23:59), Luna va tranzita semnul Scorpionului, plasându-se în casa I a personalității acestor nativi, alcătuind, alături de Soare, în ziua de 28 octombrie, faza de Lună Nouă, care se va desfășura într-un context inedit: nu doar cele două Luminarii, ci și faza înseși de Lună Nouă în Scorpion se vor afla în opoziție, la grad perfect, cu Uranus, în tranzit prin zodia Taurului, respectiv prin casa a VII-a a cerului de naștere al acestor nativi, dându-le stimulări astrale nu tocmai ușor de înțeles, de acceptat sau de controlat.

Pe fond, mai poate fi vorba și de evenimente care țin de inițiativa unui partener (de viață, de afaceri, de contract, etc.) care vor constitui adevărate provocări. Cei născuți în Scorpion nu se vor putea detașa prea curând de efectele acestui moment astral, pentru că Mercur, și el, în acest moment, în tranzit prin semnul lor natal, va intra pe 1 noiembrie în mișcare aparent retrogradă, creând, până spre 21 noiembrie, un context favorabil analizelor, discuțiilor, răzgândirilor.

Între 30 octombrie și zorii zilei de 1 noiembrie, încercare de reglementare, de intrare în normalitate într-o chestiune financiară, bănească, în general, sau strict salarială prin aplicarea legii sau corectarea unor acte și documente.

Din 1 noiembrie, după ora 4:40, disponibilitate limitată la strictul necesar în tot ceea ce ține de exprimarea verbală (dialog banal, conversație de politețe, schimb de informații, explicații, prestație publică, etc.). Nativii vor avea o atitudine reținută, prudentă și concentrată pe efectul afirmațiilor pe care le vor face în modul cel mai supravegheat cu putință.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News