De unele a scăpat, altele continuă să genereze efecte, justificând, astfel, enervarea și suspiciunea lui. Chiar dacă această atitudine li se pare celor din jur exagerată, nemotivată sau „teatrală”, în realitate, știe Vărsătorul ce știe! Între 20 și 22 ianuarie dimineața, relații bune cu persoanele oficiale cu care, chiar dacă nu se află în relații apropiate, reușește să găsească punți de comunicare sinceră, corectă și eficientă. Ajutor din partea unei persoane cu funcție care acționează față de nativ „ca un prieten”.

Între 22 ianuarie, după ora 07:00, și 24 ianuarie, după-amiaza, etapă deloc nouă în spirit și în forma de exercitare a influenței astrale: privește bolile lungi și cronice, manifestările organice cu substrat genetic sau, într-un alt tip de referință, karmic. Se consolidează, de când Jupiter a intrat în casa a XII-a, demersul subminator al unei/unor persoane ostile nativului.

Din 20 ianuarie, Soarele va intra în zodia Vărsătorului și, timp de o lună, va tranzita sectorul casei I a personalității acestor nativi, dându-le un important sprijin astral: nativii își vor reface forțele fizice și psihice, vor fi în formă bună, unii chiar într-o formă de zile mari, din punct de vedere mental și intelectual.

Din 24 ianuarie, după ora 15:21, moment special (eveniment, surpriză, întâmplare cu valoare pentru moment sau pentru viitorul lor) în preajma zilei de 24 ianuarie, când va avea loc Luna Nouă în Vărsător, fază care marchează și începutul unui nou circuit vital de un an.

 
 

Urmărește-ne pe Google News