Vărsătorii vor avea idei și soluții, vor fi inventivi, creativi, originali, simpatici și vor da, în multe împrejurări, dovada calităților lor. Unele persoane se vor afla în mijlocul unor evenimente cu aer de aventură; situații de viață inedite.

Între 27 ianuarie, după ora 01:44, și 29 ianuarie, la prânz, posibilă rezolvare fericită în plan material: o reglementare a regimului salarial sau un context care, pe termen scurt sau mediu, le va permite să „câștige un ban în plus” prin exercitarea profesiei într-un alt loc de muncă, prin valorificarea unei pregătiri alternative (a doua specializare), prin intermediul unei colaborări.

Între 29 ianuarie, după ora 13:51, și 31 ianuarie, uneori, dialogul cu aceste persoane poate deveni dificil pentru că unii vor fi nerăbdători, gălăgioși, dornici să-și convingă cu orice preț partenerul de dialog, copleșindu-l cu argumente și explicații, ceea ce poate să deranjeze prin insistență, lipsă de măsură sau subiectivism. De asemeni, Vărsătorii nu vor suporta ușor observațiile, criticile formulate de colegi, șefi sau străini cu priviri la erorile de conținutul sau la stilul lor de exprimare.

Din păcate, aceste trăsături nu vor fi pasagere ci, dimpotrivă, ele se vor manifesta tot mai des, începând cu 27 ianuarie, când Luna Neagră va intra în zodia Berbecului și va tranzita sectorul comunicării, până pe 21 octombrie, răstimp în care va crea dezordine în idei, îi va expune pe nativi riscului unor exprimări improprii și unor greșeli costisitoare. Vărsătorii vor fi nu doar combativi (în exces!) ci și, uneori conflictuali, neezitând să intre în dispute la tot pasul. Context defavorabil, timp de nouă luni, studiilor, proceselor de învățare și susținerii examenelor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News