Berbec
Între 15 şi 17 iulie dimineaţa, Berbecii se vor simţi în formă, vor fi energici şi hotărâţi, fiind convinşi că au dreptate şi că procedează corect, chiar dacă, pe alocuri, vor exagera. Etapa rămâne importantă pentru tonusul lor fizic şi psihic. Între 17 iulie, după ora 08:05 şi 19 iulie dimineaţa, necesar moment de chibzuială bănească sau de preocupări legate de buna lor administrare. Între 19 iulie, după ora 10:31 şi 21 iulie dimineaţa, nativii vor avea parte de numeroase schimburi de idei cu fraţii, vecinii şi cunoscuţii ocazionali. Noroc la informaţiile care vor arunca o lumină nouă asupra unor oameni sau evenimente ceea ce le va permite nativilor să-şi corecteze în timp util părerea formată şi să acţioneze în mod adecvat. Perioadă prielnică pentru cei care vor susţine probe orale în cadrul unor examene. Călătoriile de scurtă durată sau pe distanţe mici vor fi bine-venite, se vor desfăşura normal, fără incidente şi vor avea aerul unor binefăcătoare evadări din cotidian. Mai dificilă va fi relaţia cu instituţiile şi persoanele din străinătate cu care nativul va avea o relaţie defectuoasă, chinuită de insistenţe, reveniri, tentative eşuate, întârzieri enervante, necorelări în timp şi spaţiu. Pe 20 iulie, Marte va intra în zodia Leului şi va da casei a V-a, pe care va începe să o tranziteze, mult „foc” la inimă, la propriu şi la figurat: zodia Leului controlează activitatea inimii iar casa a V-a controlează sentimentele. De aici, şi motivaţia declanşării dorinţei oricărui Berbec de a fi iubit, de a cuceri, de a trăi fiorii dragostei, de a se lăsa duşi de valurile aventurilor sentimentale. În alt plan existenţial, acest tranzit le va permite celor tineri să se afirme în competiţiile sportive. Bun va fi patronajul marţian în Leu şi pentru cei care lucrează în domenii de creaţie şi interpretare artistică. Din 21 iulie, după ora 11:01, se vor accentua grijile curente pentru casă, gospodărie şi familie.
Taur
Între 15 şi 17 iulie dimineaţa, aceşti nativi chiar dacă vor dori să fie activi vor fi împiedicaţi de circumstanţele de moment să acţioneze. Fie inactivitatea, fie incapacitatea de a fi eficienţi îi va enerva pe Taurii care se vor vedea constrânşi să aştepte, să amâne şi să se ostenească cu probleme le mărunte de viaţă care nu le dau pace. Mobilizare interioară, sub forma unor „antrenamente de atitudine şi comportament”. Între 17 iulie, după ora 08:05 şi 19 iulie dimineaţa, Taurii îşi vor regăsi calmul şi echilibrul tulburat pentru câteva zile. Una dintre preocupările nativilor va fi îndreptată spre aducerea casei, a gospodăriei, într-o stare de funcţionare bună. Motivaţi de proiectele mai vechi, nativii vor dori să facă amenajări interioare care să le ofere mai mult confort, mai mult bun gust şi să le satisfacă orgoliul de a avea o casă frumoasă. Între 19 iulie, după ora 10:31 şi 21 iulie dimineaţa, alternanţă între posibilitatea de a rezolva probleme băneşti curente, care presupun sume mici, şi capacitatea de a debloca un sector viaţă care generează cheltuielile şi griji suplimentare. Pe 20 iulie, Marte va intra în zodia Leului şi va începe să tranziteze casa a IV-a a casei şi gospodăriei ori a treburilor de familie, creând premize pentru ca ei să intervină energic în relaţia cu rudele ori în apărarea unor drepturi şi interese patrimoniale personale. Din 21 iulie, după ora 11:01‘,atenţie şi concentrare pe chestiunile de studiu, aprofundare a cunoştinţelor, memorizare; etapă a concentrării pe studiu. Posibile ocazii de a face o călătorie sau o deplasare cu scop precis, legată de apă prin poziţia geografică sau prin necesitatea abordării unor mijloace specifice de deplasare pe apă (barcă, şalupă, vapor). În seara zilei de 21 şi în dimineaţa de 22 iulie, posibilă discuţie esenţială, în cadrul căreia cineva va încerca să-l intimideze sau, chiar, să-l reducă la tăcere pe un nativ.
Gemeni
Între 15 şi 17 iulie dimineaţa, animată, incendiară sau prea „sonoră”, aşa ar putea fi definită relaţia unui Geamăn cu unul dintre prietenii săi sau cu un grup de care se detaşează spectaculos. În varianta blândă, ar putea fi vorba de controverse, de lipsa armoniei, de stări de surescitare provocate de nemulţumirea faţă de felul în care unii apropiaţi lui, se poartă cu el. Între 17 iulie, după ora 08:05 şi 19 iulie dimineaţa, Gemenii vor resimţi acut nevoia de tihnă, de izolare de factorii de stres, de repaus, de refacere trupească şi sufletească. Între 19 iulie, după ora 10:31 şi 21 iulie dimineaţa, Luna le va da bună dispoziţie, energie şi libertate interioară. Alături de Venus, la rândul ei, în tranzit prin Gemeni, Luna le va spori dorinţa de a se bucura de fiecare clipă. Această pereche va primi riposta rigidă a planetei Saturn (retrogradă), în tranzit prin casa relaţiilor parteneriale, pe care le va supune încercărilor. Sunt de aşteptat încurcături de ultim moment, amânări, opoziţii sau reticenţe ori noi pretenţii şi condiţii care vor împiedica finalizarea negocierilor şi semnarea unui contract. Aspect astral mai puţin favorabil desfăşurării proceselor. Pe 20 iulie, Marte va intra în zodia Leului, respectiv în casa comunicării, căreia îi va da multă vigoare, făcându-i pe nativi să se implice în premize de viaţă care presupun, înainte de toate, o discuţie explicativă, o argumentare, o susţinere verbală, o disertaţie. Mercur, şi el în zodia Leului, le va insufla Gemenilor capacitatea de a controla orice întâlnire şi de a se impune în orice formă de socializare în care discursul personal şi dialogul vor reprezenta condiţia principală a desfăşurării respectivei activităţii. Posibile succese sau rezultate spectaculoase în cazul unor teste, verificări, examinări, audiţii, vizionări etc. În restul zilei de 21 iulie, după ora 11:01, unii vor renunța la cheltuielile care nu sunt strict necesare.
Rac
Între 15 şi 17 iulie dimineaţa, posibilă luptă pentru menţinerea în funcţie, pentru păstrarea statului de autoritate profesională în domeniul căruia îi aparţine un Rac. Cei tineri se vor arăta nerăbdători să se afirme, să urce treptele ierarhiei sociale sau să-şi depăşească condiţia prin salturi spectaculoase. Totuşi, în ciuda eforturilor depuse, ascensiunea lor nu va fi uşoară. Posibilă armonie sau soluţii inteligente legate de statutul casei, a averii ori a locului şi a modului lor de a locui. Între 17 iulie, după ora 08:05 şi 19 iulie dimineaţa, se va instala un potenţial astral bun, necesar pentru a stabili relaţii de prietenie sau pentru a intra în contact cu persoane străine nativilor dar cu care pot comunica sincer, deschis, constructiv. Între 19 iulie, după ora 10:31 şi 21 iulie dimineaţa, posibile „noroace ascunse” sau evoluţie favorabilă a unui fapt de viaţă, greu de explicat pe cale raţională, ceea ce îi va face pe nativi să atribuie această situaţie unui miracol sau unei minuni. Pe 20 iulie, Marte va intra în zodia Leului, respectiv în casa a II-a a banilor obţinuţi prin muncă şi efort personal. şi va intensifica dorinţa nativilor de a-şi schimba raportul muncă/bani, de până acum; pentru asta, vor iniţia dialoguri în care vor formula o cerere, o revendicare, o renegociere a veniturilor salariale. Cu toate că Racii sunt firi sensibile şi emotive, de astă dată, conştiinţa propriei lor valori şi acumularea nemulţumirilor îi vor face să trateze chestiunea cu orgoliu şi superioritate, nelăsând loc concesiilor şi soluţiilor „călduţe”, sugerând chiar superiorilor că sunt gata să părăsească acel colectiv dacă nu li se va acorda „respectul bănesc” cuvenit. Din 21 iulie, după ora 11:01, Luna se va afla în domiciliu, tranzitând semnul zodiacal al acestor nativi, care se vor îmbăia în influxurile acestei Luni puternice.
Leu
Între 15 şi 17 iulie dimineaţa, perioadă extrem de intensă datorită tranzitului Lunii prin Berbec care, alături de Uranus, va face două trigoane cu planetele din semnul Leului. Ea va continua în această notă în zilele următoare, graţie efectului pe care îl va avea intrarea planetei Mare, în zodia Leului, în ziua de 20 iulie, care va crea posibilitatea unei mici renașteri personale, prin transformările inițiate de nativ sau prin impactul evenimentelor exterioare care îl vor angaja şi cărora le va răspunde corespunzător. Modificare a felului de a gândi al acestor nativi, care vor deveni, pentru niște zile, autoritari și pretențioși, greu de temperat în reacțiile lor. Între 17 iulie, după ora 08:05 și 19 iulie dimineața, pentru persoanele care nu au un statut profesional clar şi stabil s-ar putea ivi posibilitatea ca acestea să „prindă rădăcini” într-o direcție de viaţă și activitate prin acceptarea unei propuneri făcute cu ceva vreme în urmă. Între 19 iulie, după ora 10:31 și 21 iulie dimineața, relații contradictorii, când bune când tulburi, cu prietenii și apropiații faţă de care Leii se vor arata exigenți și cărora nu le vor trece nimic cu vederea; unele relații vor trece prin momente delicate. Dialogul va juca un rol esențial atât în alterarea prieteniilor cât și în posibila lor conciliere. Pe 20 iulie, Mare va intra în zodia Leului, adică în casa I, și le va da energie, curaj, determinare, combativitate și rezistenţă la efort dar, prin excesele și imprudenţele spre care îi va împinge pe nativi, acest tranzit va suprasolicita funcţia inimii. În restul zilei de 21 iulie, după ora 11:01, şi, ulterior pe 22 iulie, Soarele şi Luna, în tranzit prin casa a XII-a a cerului lor astral, vor accentua crizele temporare de însingurare, de tăcere, de analiză atentă a evenimentelor care se derulează în jurul lor pentru a le descoperi motivaţia reală, cea ascunsă de ochii lumii.
Fecioară
Între 15 şi 17 iulie dimineaţa, disfuncţii apărute pe ultima sută de metri în cazul celor care urmau să intre în posesia unei sume de bani, a unor bunuri, ajutoare sau avantaje şi înlesniri; motiv de enervare. Posibil blocaj, care se va adăuga celor deja existente, provenind din neregulile în relaţia muncă/salariu. Între 17 iulie, după ora 08:05 şi 19 iulie dimineaţa, tendinţă de a gândi şi acţiona prudent, de a medita asupra consecinţelor unor decizii sau impulsuri de moment. Perioadă în care se pot consolida nişte opţiuni, se pot cristaliza nişte idealuri ori se pot limpezi nişte dorinţe; etapă a metodei, a logicii şi a raţiunii. Între 19 iulie, după ora 10:31 şi 21 iulie dimineaţa, numele şi imaginea personală a Fecioarelor pot deveni subiect de dezbatere publică sau de comentarii în grupul restrâns în care îşi desfăşoară activitatea socio-profesională. Fluctuaţii al stării de spirit, oscilaţii ale simpatiei ori ale antipatiei opiniei publice cu impact negativ asupra unui membru de familie prin implicarea aceluia într-un vârtej mediatic care are şanse să se producă în cazul celor cu notorietate, care au funcţii şi răspundere. Din 20 iulie, nativii nu vor avea un beneficiu real de la prezenţa planetei Marte în zodia Leului, astrul aflându-se în tranzit prin casa a XII-a, al cărei mod de acţiune este ascuns iar capacitatea ei de a susţine activitatea, iniţiativa şi combativitatea fiind mult estompată, forma ei de manifestare influenţând mai ales sectorul vieţii interioare, psihicul şi sănătatea. Prin tradiţie, această postură a planetei Marte îi avantajează pe duşmanii nativilor care pot avea spor în a ţese intrigi, răzbunări şi subminări. Din 21 iulie, după ora 11:01, tendinţă de fidelizare a prietenilor prin argumente sentimentale, morale, emoţionale şi prin creerea unor situaţii care să permită acestor trăiri să consolideze relaţia.
Citește mai departe pe Libertatea | Horscop Urania

 
 

Urmărește-ne pe Google News