Între 15 aprilie, după ora 13:04′, și 17 aprilie, la prânz, răbdare și metodă dacă nativii trebuie să învețe ori să se pregătească pentru un examen. Preocupări administrative obișnuite dar necesare sau (relativ) urgente.
Mercur va intra, în dimineața zilei de 17 aprilie, în zodia Berbecului și va intensifica ipostaza dialogurilor oficiale, publice sau cu angajații și colaboratorii (în funcție de statutul lor profesional). Posibile divergențe de opinii, de unde și tendința celor născuți în zodia Racului de a deveni autoritari.
Între 17 aprilie, după ora 14:22′, și 19 aprilie, după-amiaza, detașare de chestiunile familiale sau personale, casnice ori domestice, pe fondul solicitărilor socio-profesionale, sector în care, pe 19 aprilie va avea loc, pentru a doua oară, în acest an, Luna Plină în Balanță, la 29°07′ (prima Lună Plină în Balanță a avut loc pe 21 martie a. c.).
Această ipostază astronomică, din categoria Blue Moon (două Luni Pline în același semn zodiacal), reprezintă un mecanism astronomic firesc care s-a format de mai multe ori, din anul 2000 până în prezent, iar pe direcția Berbec/Balanță, s-a mai întâmplat în 2004. De aceea, sectorul afirmării și al ascensiunii profesionale devine unul prioritar, el indicându-le nativilor, direct sau indirect, nevoia de a acționa pe această direcție cu atenție, interes și responsabilitate.
Din 19 aprilie, după ora 15:40′, accent pe viața sentimentală, emotivitate crescută, trăiri intense în plan afectiv, sensibilitate accentuată.
Citeşte şi previziunile Uraniei pentru celelalte zodii